Phralipen

Carti


Managementul proiectelor finantate din fonduri structurale

Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana

























Promovarea femeilor pe piata muncii din regiunea Sud-Vest Oltenia

2016-10-24

Mai mult →

ANUNT PRIVIND SELECȚIA PARTICIPANȚILOR LA PRIMA EDITIE A "ȘCOLII VERZI"

2016-09-22

Perioadă: 28 noiembrie – 2 decembrie 2016
Locație: Varshets, Bulgaria
Participanți: 10 grupuri formate din câte 5 elevi și 1 profesor. Elevii vor trebui să aibă vârsta cuprinsă între 12 și 14 ani.

Condiții pe care trebuie să le îndeplinească elevii:
- să aibă Carte de identitate valabilă (pentru copiii cu vârsta peste 14 ani) sau Pașaport valabil (pentru copiii cu vârsta între 12-13 ani),
- să aibă o situație școlară bună (prezență constantă la școală, note peste medie),
- să aibă media maximă la purtare,
- cunoașterea limbii engleze constituie un avantaj, dar nu este o condiție obligatorie,
- prioritate vor avea copiii cu situații materiale precare,
- să aibă declarație notarială din partea părinților cu privire la acordul acestora pentru plecarea din țară.

Avantaje pentru elevii participanți:
- toate costurile de participare pentru elevi și profesorii

Mai mult →

Organizare cursuri de formare profesionala

2016-02-01

Asociatia Mereu pentru Europa anunta organizarea urmatoarelor cursuri de formare profesionala:

1. FRIZER – nivel 1 calificare
2. MANICHIURIST-PEDICHIURIST – nivel 1 calificare
3. FLORAR-DECORATOR – nivel 1 calificare
4. LUCRATOR IN COMERT – nivel 1 calificare
5. MANAGER DE PROIECT – perfectionare
6. COMPETENTE INFORMATICE – competente de baza
7. COMPETENTE ANTREPRENORIALE – competente de baza
8. COMPETENTE LINGVISTICE – LIMBA EMGLEZA – competente de baza

Conditii minime de participare:
- diploma 8 clase (pentru cursurile de nivel 1 calificare), 12 clase (pentru cursurile de competente de baza), licenta (pentru cursurile de perfectionare)
- copie dupa carte identitate
- copie certificat de casatorie (daca este cazul)
- adeverinta medicala (apt pentru curs).

Participare la cursuri este conditionata de formarea grupelor de curs.

Pentru

Mai mult →

Rezumatul proiectului PROFEM

2016-01-18

Obiectivul general
Facilitarea accesului la ocupare si constituirea unei cariere profesionale a femeilor prin activitati de formare profesionala, stimulare a antreprenoriatului si constientizarea actorilor cheie relevanti, care sa conduca la cresterea incluziunii sociale si la egalitatea de sanse si de gen in regiunea Sud -Vest Oltenia.

Obiective specifice
OS1. Facilitarea accesului grupului tinta la informatii privind beneficiile pe care le poate aduce proiectul, modul de inscriere in program si de ramanere in acesta, prin crearea a 4 centre locale de sprijin si formare profesionala;
OS2. Dobandirea de abilitati si competente relevante pe piata muncii de catre 440 femei care vor beneficia de formare profesionala astfel: 300 femei vor beneficia de cursuri de calificare nivel 1: Lucrator in comert, Florar-decorator, Manichiurist-pedichiurist, Frizer si 140 femei vor

Mai mult →

Invitatie

2015-12-07

Miercuri încheiem un an în care am încurajat antreprenoriatul autohton. Tot atunci vă așteptăm să vorbim mai multe despre business și să facem planurile pentru 2016 - detalii mai jos.

Mai mult →

Decorator de…exterior?

2015-11-23

Decorator de…exterior?
Dă-le ideilor tale o șansă.

Dacă vrei să începi o afacere intră pe www.startupspirit.ro, unde vei găsi o echipă de consultanți care te vor ajuta să-ți dezvolți un business sănătos, de la zero.

 

 

Mai mult →

"Pescarie traditionala?"

2015-11-23

Pescărie tradițională?
Dă-le ideilor tale o șansă.

Dacă vrei să începi o afacere intră pe www.startupspirit.ro, unde vei găsi o echipă de consultanți care te vor ajuta să-ți dezvolți un business sănătos, de la zero.

Mai mult →

"Gradina de la tara in oras?"

2015-11-20

Grădina de la țară în oraș?
Dă-le ideilor tale o șansă.

Dacă vrei să începi o afacere intră pe www.startupspirit.ro, unde vei găsi o echipă de consultanți care te vor ajuta să-ți dezvolți un business sănătos, de la zero.

Mai mult →

Barber shop?

2015-11-13

Barber shop?

Dă-le ideilor tale o șansă.

Dacă vrei să începi o afacere intră pe www.startupspirit.ro, unde vei găsi o echipă de consultanți care te vor ajuta să-ți dezvolți un business sănătos, de la zero.

Mai mult →

"Vulcanizare digitala?"

2015-11-12

Vulcanizare digitală?
Nu, nu toate ideile sunt bune.

Dacă vrei să începi o afacere intră pe www.startupspirit.ro, unde vei găsi o echipă de consultanți care te vor ajuta să-ți dezvolți un business sănătos, de la zero.

Mai mult →

"N-o sa inveti sa tesi, dar o sa stii cum poti scoate bani din asta."

2015-11-12

Vino luni, 16.11, la Masa Rotundă Startup Spirit din Drobeta, să o întâlnești pe Oana Pârvan de la Acul și Ața, care deține un atelier de costume populare, pe care l-a înființaț cu fonduri europene.

Ea ne va povesti cum și-a întemeiat business-ul și ce trebuie să faci pentru o afacere de succes cu produse tradiționale.

Participarea la eveniment este gratuita. Tot ce trebuie sa faci este sa completezi formularul de inscriere de mai jos.
https://goo.gl/NO2buk

Sa ne vedem cu bine!
Echipa Startup Spirit.

Mai mult →

"Nu pune toate ouale in acelasi cos"

2015-11-12

Nu pune toate ouăle în același coș” - vechi proverb din bătrânii business-ului.

Vino marți, 17.11, la Workshop-ul Startup Spirit din Drobeta, unde vei afla cum să intri în afaceri cu un plan de business bun, de la Sergiu Vladimir Antonescu, fondator Moctezuma Consulting, consultant și manager de proiecte.

Participarea la eveniment este gratuită. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de inscriere de mai jos.
https://goo.gl/k862tw

Sa ne vedem cu bie!
Echipa Startup Spirit

Mai mult →

"Animal fabric designer?"

2015-11-10

Animal fabric designer?
Dă-le ideilor tale o șansă.

Dacă vrei să începi o afacere intră pe www.startupspirit.ro, unde vei găsi o echipă de consultanți care te vor ajuta să-ți dezvolți un business sănătos, de la zero.

Mai mult →

Masa Rotunda: Succesul in afacerile romanesti

2015-11-10

16 noiembrie, ora 17:30, Hotel Condor, Drobeta-Turnu Severin, Mehedinti
Niciodată nu vei știi care e mutarea câștigătoare, dar vei învăța cum s-o anticipezi. Vino la Masa Rotundă Startup Spirit să afli care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru a demara un business de succes.

Participarea la eveniment este gratuită. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de înscriere de mai jos.
https://goo.gl/NO2buk

Să ne vedem cu bine,
Echipa Startup Spirit

Mai mult →

Workshop: Planificare antreprenoriala

2015-11-10

17 noiembrie, ora 10:00, Hotel Condor, Drobeta-Turnu Severin, Mehedinti

Gata cu joaca de business-ul. Vino la Workshop-ul de planificare antreprenorială să înveți cum să construiești cel mai important document al unui startup, planul de afaceri.

Participarea la eveniment este gratuită. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de înscriere de mai jos.
https://goo.gl/K862tw

Să ne vedem cu bine,
Echipa Startup Spirit

Mai mult →

Incepe o afacere

2015-11-09

Salon înfumusețare pentru pisici?

Dă-le ideilor tale o șansă.

Dacă vrei să începi o afacere intră pe www.startupspirit.ro, unde vei găsi o echipă de consultanți care te vor ajuta să-ți dezvolți un business sănătos, de la zero

Mai mult →

Traditia, cel mai longeviv business din Romania

2015-10-22

mpe

Vino luni, 26.10, la Masa Rotundă Startup Spirit, să o întâlnești pe Oana Pârvan de la Acul și Ața, care deține un atelier de costume populare, pe care l-a înființaț cu fonduri europene.

Ea ne va povesti cum și-a întemeiat business-ul și ce trebuie să faci pentru o afacere de succes cu produse tradiționale.

Participarea la eveniment este gratuita. Tot ce trebuie sa faci este sa completezi formularul de inscriere de mai jos.
https://goo.gl/Mvss4m

Sa ne vedem cu bine!
Echipa StartupSpirit.

Mai mult →

Workshop Startup Spirit

2015-10-22

De ce ai nevoie să intri în afaceri?

1. Costum
2. Servietă
3. Freză aranjată
4. Expresie încrezătoare.
5.Un plan de afaceri bun

Vino marți, 27.10, la Workshop-ul Startup Spirit unde vei afla cum să intri în afaceri cu un plan de business bun, de la Sergiu Vladimir Antonescu, fondator Moctezuma Consulting, consultant și manager de proiecte.
 

Participarea la eveniment este gratuită. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de înscriere de mai jos.
https://goo.gl/pRDXLY

Să ne vedem cu bine!
Echipa Startup Spirit

Mai mult →

Startup Spirit

2015-10-21

Bibilioteco-Păstrăvărie?
Nu, nu toate ideile sunt bune.

Dacă vrei să începi o afacere intră pe WWW.STARTUPSPIRIT.RO, unde vei găsi o echipă de consultanți care te vor ajuta să-ți dezvolți un business sănătos, de la zero.

mpe

Mai mult →

Workshop Startup Spirit

2015-10-19

Business-ul, un puzzle intortocheat? Vino la Workshop-ul Startup Spirit să înveți cum să pui cap la cap piesele unei afaceri de succes.

Participarea la eveniment este gratuită. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de înscriere de mai jos:
https://goo.gl/pRDXLY

Să ne vedem cu bine!
Echipa Startup Spirit

Mai mult →

PRAZARIE?

2015-10-16

Vrei propria-ți afacere? Intră pe WWW.STARTUPSPIRIT.RO, unde vei găsi o echipă de consultanți care te vor ajuta să-ți dezvolți orice ideea de business, de la zero...aproape orice idee.

Mai mult →

"Am o super idee de business!"

2015-10-14

„Am o super idee de business!”, Citate celebre, zilnic, în România.

Pune ideile la treabă, nu în cărți. Dacă vrei să începi un business, pe startupspirit.ro găsești o echipă care te ajută cu toate sfaturile de care ai nevoie pe drumul tău în afaceri.

Deci, ce mai aștepti?
http://www.startupspirit.ro/consiliere-tineri-viitori-antreprenori/consultanta-dezvoltare-afaceri

Mai mult →

Workshop Slatina

2015-09-23

Ultimele locuri la workshop-ul StartUp Spirit! Discutam despre business in online, in offline, in pub sau la farmacie. La propriu. Cu Marius Dosinescu, de la FlorideLux.ro si Ramona Burciu de la OldHound Pub.

Inscrieri aici: https://docs.google.com/forms/d/16U0ntVcztdx
89GFLKpHAC7cmPcm-2_ERc8RhzCJcCTE/viewform

Participare GRATUITA. 24 Septembrie, Hotel Parc, Slatina, ora 17.30

Mai mult →

Eveniment

2015-09-18

Dan Preda, de la contabilitateslatina.ro, ne arată ce înseamnă să lucrezi cu cifrele, astfel încât să pui pe picioare o afacere sănătoasă.

După cum bines pune și el: ”Îmi doream sa creez ceva unic pe piață, ceva ce multe alte cabinete de expertiză contabilă nu ofera, cu alte cuvinte, toate intr-un singur loc. Eu nu mă limitez doar la întocmirea declarațiilor fiscale, eu vă "traduc" cifrele, eu vă ajut să ințelegeți cum puteți să folosiți legea in favoarea dumneavoastră.”

Evenimentul va avea loc joi, 24 Septembrie 2015, începând cu ora 17.30 la Hotel Parc (Slatina).

Participarea la eveniment este gratuită.

Să ne vedem cu bine,
Echipa StartupSpirit

Mai mult →

Masa Rotunda - Slatina

2015-09-16

Cât este știință și cât este artă atunci când vine vorba de antreprenorat? Cât este intuiție și cât este cunoaștere? Până unde este talent nativ și de unde începe învățarea? Ce primează: gândirea strategică sau rapiditatea reacției? 1% Inspirație 99% Transpirație mai este o sintagmă de actualitate? Ce face un antreprenor pas cu pas, de la idee, până la eșec sau succes?

Pornind de la aceste întrebări și intrând ulterior în profunzimea subiectului, Masa Rotundă propune participanților o incursiune în cultura antreprenorială autohtonă, precum și în problemele, dar mai ales oportunitățile oferite de mediul de afaceri românesc. Evenimentul va avea loc joi, 24 Septembrie 2015, începând cu ora 17.30 la Hotel Parc (Slatina).

Evenimentul se bucură de prezența a doi antreprenori, ambii de origine din Oltenia: Marius Dosinescu, de la Floridelux.ro, un brand deja cunoscut la nivel

Mai mult →

Atelier de Lucru - Slatina

2015-09-16

De la idee la bani e un drum lung si anevoios. Cand pornim la orice drum, ne facem un traseu, alimentam masina si respectam semnele de circulatie. Asa e si in Business: fara planificare, e ca o calatorie fara harta si fara benzina.

Veți afla despre importanța planningului în business la Atelierul de Lucru StartUp Spirit, Vineri 25 septemebrie, incepand cu ora 10.00, la Hotel Parc, Slatina.

Participarea gratuită.

Înscrieri la: https://docs.google.com/forms/d/
1cAitQxJ2_VvqcC0AWVpU6DzMfeq14JYMA5L3UY8Ii34/viewform

Mai mult →

Concurs

2015-09-02

Nu uitați de vineri, ora 16.00. Ora până la care puteți depune ideile de afaceri care vă pot aduce o finanțare de până la 20000 euro. Multe idei bune vă dorim!
Detalii concurs: startupspirit.ro

Mai mult →

Timpul

2015-08-31

Timpul e relativ, știm foarte bine, deci nu există prea târziu atunci când vrei să începi un business.
Articolul de mai jos s-ar putea să vă schimbe perspectiva despre vârsta la care oamenii de afaceri celebri au ales o viață fără șefi.

http://www.entrepreneur.com/article/238924

Mai mult →

Spot Youtube

2015-08-31

Dacă vă mai întrebați care e calea cea mai scurtă către o viață fără șefi, aveți mai jos un exemplu.

Mai mult →

Concurs

2015-08-31

Ce ziceți, vă surâde o finanțare de 20000 euro nerambursabilă? Atunci intrați repede pe startupspirit.ro, pentru că am relansat concursul de idei de afaceri.
Acolo veți da nas în nas cu pop-ul de mai jos. Dați click pe el cu încredere, ca să ajungeți direct la secțiunea concurs.
Mult spor!

Mai mult →

Atelier de Lucru

2015-08-18

Atelierul a avut loc miercuri, 29 iulie 2015, incepand cu ora 10.00 la Hotel Simfonia, Rm Valcea. Invitatul special al evenimentului a fost Marius Focsa, CEO al firmei Chronax, antreprenor de peste 15 ani si expert în fiscalitate.

   

Mai mult →

AFRO - Informatii despre Masa Rotunda de la Ramnicu Valcea

2015-08-14

afroInvitatul special al evenimentului a fost Alexandru Ionut Budisteanu, un tanar inventator si antreprenor din Ramnicu Valcea, care pune foarte multa pasiune în crearea de software si instalatii electronice, pentru îmbunatatirea vietii umane. Acum, Alexandru Ionut lucreaza la lansarea pe piata a robotului industrial VisionBot Pick and Place Machine, ce va ajuta inginerii în electronica sa asambleze acasa propriile lor dispozitive electronice, în volume de pana la 100 000 de unitati pe an. Una din cele mai importante realizari ale lui Alexandru Ionut este castigarea marelui premiu, Gord E. Moore award, în valoare de 75 000$, la competitia Intel International Science and Engineering Fair din Phoenix, SUA, pentru conceperea unor softuri ce pot fi folosite la masinile fara sofer. De asemenea, revista americana Time l-a nominalizat pe Alexandru ca fiind unul dintre cei mai influenti tineri

Mai mult →

AFRO

2015-08-01

În perioada 18 mai – 04 iunie 2015, în cadrul proiectului „AFRO – Antreprenoriat, Formare si Ocupare in regiunile de dezvoltare Bucuresti – Ilfov si Sud-Vest Oltenia” având ID POSDRU /176/3.1/S/150788, s-a lansat si s-a desfasurat Concursul de idei de afaceri pentru ajutor de minimis in cadrul schemei de finanțare „Sprijin pentru antreprenori” aferenta POSDRU 2007 – 2013.

Scopul acestei competiții a constant in sprijinirea financiara a minimum 40 de idei de afaceri cu o subvenție de maximum 88.250 lei (echivalentul a 20.000 de euro). Pentru aceasta competiție, au fost depuse 72 de idei de afaceri, conform formatului standard, disponibil online pe website-ul proiectului, dintre care 34 cereri de finanțare pentru regiunea Sud-Vest Oltenia si 38 cereri de finanțare pentru regiunea Bucuresti Ilfov.

 

A urmat etapa de Evaluare a planurilor de afaceri de catre Comisia de

Mai mult →

AFRO - Informatii despre Atelierul de Lucru

2015-07-31

Invitatul special al evenimentului a fost Marius Focsa, CEO al firmei Chronax, antreprenor de peste 15 ani si expert în fiscalitate. Atelierul a avut loc miercuri, 24 iunie 2015, incepand cu ora 10.00 la Hotel Royal Craiova.

Au participat 18 persoane dornice sa afle informatii despre antreprenoriat.

    

Mai mult →

AFRO - Informatii despre Masa Rotunda de la Craiova

2015-07-28

Invitatul special al evenimentului a fost Mircea Ungureanu. Are o experiență de 16 ani în diferite domenii precum vanzari directe, MLM, banking, FMCG, training, dezvoltare rețele, IT si fonduri europene, dintre care 2 ani în Timisoara şi 5 în Bucuresti. Din 2008 se afla în Craiova unde a initiat și activitatea de training/coaching, activitate în care peste 1000 de persoane au beneficiat de experienta sa transpusa în diferite formate de curs atat local, cat si în restul tarii. A câștigat finantari de peste 50 milioane de euro pentru clientii companiei sale sau pentru organizatii non-guvernamentale, fiind implicat totodata în coordonarea sau implementarea mai multor proiecte în domenii diverse, de la stimularea antreprenoriatului sau responsabilitatea sociala corporativa.

În prezent coordoneaza activitatea grupului de firme în care este implicat, care are două mari directii de

Mai mult →

O problema, mai multe solutii creative

2015-07-24

mpeVino pe 29 iulie, la ora 10.00, la Hotel Simfonia, în Râmnicu Vâlcea, la Workshop-ul Startup Spirit, să înveți ce înseamnă creativitatea în business de la Marius Focșa, CEO al firmei Chronax, antreprenor de peste 15 ani și expert în fiscalitate.

Participarea gratuită. Înscrieri:
https://goo.gl/ez9f0V

Mai mult →

Stiloul, inventia unui roman care a schimbat lumea

2015-07-22

stilouStiloul, invenția unui român care a schimbat lumea.

Vino pe 28 iulie, la ora 17.30, la Hotel Simfonia, în Râmnicu Vâlcea, la Masa Rotundă Startup Spirit să descoperi alte idei românești de succes, de la Alexandru Ionuț Budișteanu, tânărul inventator și antreprenor, nominalizat de revista americană Time ca fiind unul dintre cei mai influenţi tineri ai anului 2013.
Vei învăța cum să pornești o afacere și ce înseamnă o idee bună de business.

Participarea gratuită. Înscrieri:
https://goo.gl/3LwWP8

Mai mult →

Atelier de Lucru

2015-07-15

artistiDoar artiștii sunt creativi? Marius Focșa, CEO al firmei Chronax, antreprenor de peste 15 ani și expert în fiscalitate o să-ți demonstreze contrariul.

O să înveți ce înseamnă un business plan bun, cum să faci o cercetare de piață și care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi când începi o afacere.

Participarea este gratuită şi numărul de locuri limitat. Completează formularul de înscriere de mai jos ca să-ți rezervi locul la eveniment.
https://goo.gl/ez9f0V

Ne vedem acolo!
Echipa Startup Spirit

Mai mult →

Masa Rotunda STARTUP SPIRIT

2015-07-13

Tânărul inventator și antreprenor din Râmnicu Vâlcea, Alexandru Ionuț Budișteanu, câștigătorul marelui premiu Gord E. Moore award, în valoare de 75 000$, la competiţia Intel International Science and Engineering Fair din Phoenix, SUA, și nominalizat de revista americană Time ca fiind unul dintre cei mai influenţi tineri ai anului 2013, vine la Masa Rotundă STARTUP SPIRIT pentru a vorbi despre succesul în business.

Participarea la eveniment este gratuită. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de înscriere de mai jos.
https://goo.gl/3LwWP8

Să ne vedem cu bine!
Echipa Startup Spirit

Mai mult →

Visezi la afacerea ta?

2015-06-18

Trezește-te și vino pe 24 iunie, la ora 10.30, la Hotel Royal Craiova la workshop-ul Smart Business Planning, unde vei învăța ce înseamnă un business plan bun, cum să faci o cercetare de piață și care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi când începi o afacere.

Speaker: Marius Focșa, CEO al firmei Chronax, antreprenor de peste 15 ani și expert în fiscalitate.

Participarea este gratuită şi numărul de locuri limitat. Completează formularul de înscriere de mai jos ca să-ți rezervi locul la eveniment.
https://goo.gl/0kB2h6

Mai mult →

Business Kung-Fu?

2015-06-17

Vino pe 23 iunie, la ora 17.30, la Hotel Royal Craiova la Masa Rotundă Startup Spirit să înveți cele mai noi tehnici de luptă în afaceri.

Speaker: Business-Sensei Mircea Ungureanu, care are o experiența de 16 ani în vânzari directe, banking, FMCG, training, IT și fonduri europene.

Participarea la eveniment este gratuită. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de înscriere de mai jos.
https://goo.gl/HJEXbU

Mai mult →

Caravana StartUP Spirit dedicata promovarii culturii antreprenoriale ajunge la Craiova!

2015-06-12

ringCât este știință și cât este artă atunci când vine vorba de antreprenorat? Cât este intuiție și cât este cunoaștere? Până unde este talent nativ și de unde începe învățarea? Ce primează: gândirea strategică sau rapiditatea reacției? Ce face un antreprenor pas cu pas, de la idee, până la eșec sau succes?

Căutând să raspundă la aceste întrebări și să ofere instrumente pragmatice celor ce doresc să inițieze o afacere sau celor ce au deja o afacere, AESA-Agriconsulting Europe SRL împreună cu partenerii săi, Asociația "Societatea Națională Spiru Haret pentru Educație, Știință si Cultură„ și “Asociația Mereu pentru Europa” vă invită să
participați marți 23 iunie 2015 și miercuri 24 iunie 2015 la o serie de evenimente dedicate culturii antreprenoriale.

Pe data de 23 iunie va avea loc, începând cu ora 17.30, o Masă Rotundă ce propune participanților o incursiune în cultura

Mai mult →

Anunt concurs AFRO

2015-05-25

Termenul limita pentru depunerea proiectelor a fost prelungit: 02.06.2015

Mai mult →

CONCURS IDEI AFACERI

2015-05-17

start up"AFRO - Antreprenoriat, FoRmare si Ocupare in regiunile de dezvoltare Bucuresti-Ilfov si Sud-Vest Oltenia" (ID POSDRU/176/3.1/S/150788) anunta lansarea concursului de idei de afaceri, cu premii de pana la 20.000 de Euro. Termen limita depuneri proiecte: 25.05.2015, ora 16.00.

Detalii pe site-ul www.startupspirit.ro, sectiunea concurs.

Mai mult →

INFORMARE EUROPEANA LA CRAIOVA

2015-03-19

Mai mult →

Noua locatie a Centrului de Informare Europe Direct Craiova

2015-03-10

Noua locaţie a Centrului de Informare Europe Direct Craiova este pe str.Ion Maiorescu nr. 4, Craiova.

Datele de contact rămân aceleaşi, telefon: 0760278283, e-mail:europedirect_craiova@mpe.ro. Programul cu publicul este de Luni până Vineri întreorele 10:00 - 16:00.

Centrul de Informare Europe Direct Craiova este coordonat de cătreReprezentanţa Comisiei Europene în România şi oglindeşte legătura pe careComisia Europeană o are la nivel local cu cetăţenii.

Coordonator Centru Europe Direct
Ec. Neagoe-Băcanu Daniel
Asociaţia Mereu pentru Europa Craiova
Email: nbdaniel@gmail.com
Mobil: 0729.82.87.25Web: www.mpe.ro

Mai mult →

Proiect PROFEM - Promovarea femeilor pe piata muncii din regiunea Sud - Vest Oltenia

2014-08-11

Asociatia „Mereu pentru Europa” a demarat implementarea proiectului “PROFEM – Promovarea femeilor pe piata muncii din regiunea Sud - Vest Oltenia”, in urma semnarii contractului de finantare POSDRU/148/6.3/G/133755 in data de 30 iunie 2014.
Proiectul a fost castigat prin competitie nationala in cadrul Programului Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritara 6, „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de interventie 6.3, „Promovarea egalitatii de sanse pe piata muncii” si se va desfasura pe o perioada de 18 luni, fiind implementat in parteneriat cu SC ACZ Consulting SRL.

Obiectivul general al proiectului il reprezinta facilitatea accesului la ocupare, precum si constituirea unei cariere profesionale a femeilor prin activitati de formare profesionala, stimulare a antreprenoriatului si constientizarea actorilor cheie relevanti, care

Mai mult →

Prima editie a Caravanei "TRAVAIL - O sansa pentru viitorul tau!"

2014-06-25

Asociația Mereu pentru Europa în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi asociația EduFor Craiova au organizat în perioada 2 – 6 iunie o caravană de informare şi conştientizare pentru a aduce la cunoştinţă tuturor elevilor din clasele a X-a şi a XI-a, indiferent de rezultatele la învăţătură, că se pot înscrie la activităţile de consiliere şi orientare profesională, precum şi la stagiile de practică din România şi Portugalia, datorită oportunităţilor oferite de implementarea proiectului “Travail - Tranziția la viața activă în vederea integrării pe piața muncii pentru elevii din județul Dolj”.

Caravana de informare “TRAVAIL – O şansă pentru viitorul tău!” a fost întâmpinată cu mult entuziasm în cele 10 licee craiovene în care a poposit: Colegiul National Economic Gh. Chițu, Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii "C. Brâncuşi", Colegiul Tehnic „C.D. Neniţescu”, Liceul

Mai mult →

TRAVAIL - Tranzitia la viata activa in vederea integrarii pe piata muncii pentru elevii din judetul Dolj

2014-06-02

Asociatia „Mereu pentru Europa” a semnat contractul de finantare POSDRU 161/2.1/G/136 in data de 9 mai 2014 si a demarat implementarea proiectului “TRAVAIL – Tranzitia la viata activa in vederea integrarii pe piata muncii pentru elevii din judetul Dolj”, proiect castigat prin competitie nationala in cadrul Programului Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritara 2 „Corelarea invatarii pe tot parcursul vietii cu piata muncii”, Domeniul major de interventie 2.1 „Tranzitia de la scoala la viata activa”.

Durata de implementare a proiectului este de 18 luni, partenerii institutionali in cadrul acestuia fiind Inspectoratul Scolar Judetean Dolj, Asociatia EduFor Craiova si UNIAUDAX – Centro de Investigação e Apoio ao Empreendedorismo e Empresas Familiares din Portugalia.

Obiectivul general al proiectului il reprezinta facilitarea tranzitiei

Mai mult →

Anunt destinat voluntarillor

2014-05-27

Eşti o persoană responsabilă şi cu spirit de iniţiativă?
Vrei sa lucrezi într-un mediu dinamic?
Vrei să te implici în activităţile care să conducă la dezvoltarea comunităților interetnice Catane, Calopăr și Coțofenii din Față ?

Dacă răspunsul este DA, profită de şansa de a te alătura unei echipe de succes!

Asociaţia Mereu pentru Europa își manifestă disponibilitatea de a colabora cu voluntari pentru implementarea proiectului „DELICOM - Dezvoltare locală integrată sub responsabilitatea comunității” pentru următoarele activități:
- Secretar;
- Asistent relaţii publice;
- Asistenţi gestionare ONG – două posturi;
- Voluntari care se ocupă de probleme organizatorice – două posturi.

Cerinţe:
- absolvent de studii medii sau absolvent de studii superioare ;
- spirit organizatoric, iniţiativă şi flexibilitate;
- abilităţi de comunicare;

Cunoştinţe:
-

Mai mult →

Plan de management si raspandirea informatiilor despre aria Ciuperceni - Desa

2012-05-14

Asociatia "Mereu pentru Europa",  implementeaza in perioada  mai 2012 - mai 2014 proiectul  "Plan de management si raspandirea informatiilor despre aria Ciuperceni - Desa" finantat prin PROGRAMUL OPERATIONAL SECTORIAL "MEDIU" 2007-2013, Axa pioritara 4. Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protectia naturii, Domeniu major de interventie - Dezvoltarea infrastructurii si a planurilor de management pentru protejarea biodiversitatii si retelei Natura 2000, in judetul Dolj, localitatile: Calafat, Ciupercenii Noi,  Desa, Ghidici, Piscu Vechi,  Poiana Mare,  Rast.

Proiectul  "Plan de management si raspandirea informatiilor despre aria Ciuperceni - Desa" are  ca obiectiv protectia si imbunatatirea biodiversitatii, constientizarea si educarea publicului privind importanta conservarii speciilor de importanta comunitara in aria protejata  Ciuperceni – Desa prin actiuni de

Mai mult →

Mereu pentru Europa - Comunicat de presa

2012-05-07

comunicat

Mai mult →

The Quest

2012-01-22

Mai mult →

Asociatia "Mereu pentru Europa" - proiecte in derulare (DO IT)

ACZ Consulting SRL implementeaza proiectul "DO IT - Formare profesionala in domeniul IT, organizare job club, orientare si consiliere pentru someri", contract de finantare nr. POSDRU/102/5.1/G/77089, cofinantat din Fondul Social European (FSE) in cadrul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritara 5 "Promovarea masurilor active de ocupare", Domeniul major de interventie 5.1. "Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare".

Parteneri:
- U.A.T. Municipiul Ramnicu Valcea
- Asociatia "Mereu pentru Europa"

Obiectivul general se aliniaza la obiectivul Axei 5 (intrucat vizeaza prin obiectivul propus cresterea ratei de ocupare si reducerea somajului) si la obiectivele operationale ale DMI 5.1 Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare (pentru ca propune un set integrat de masuri care se adreseaza, asa cum prevede AP5 mai ales somerilor tineri si somerilor de lunga durata). Pe termen lung proiectul asigura o insertie mai facila a somerilor care au parcurs masurile integrate din proiect (consiliere, formare,orientare, consultanta) pe piata muncii sau accesul acestora la o forma de deschidere a propriei afaceri sau de a lucra independent sub statutul de PFA, intr-un domeniu foarte cautat si bine platit pe piata muncii domeniul IT.

Obiective:
- Cresterea nivelului de formare profesionala pentru cel putin 60 de someri tineri si de lunga durata din judetul Dolj in domeniile Programator de sistem informatic si Designer pagini web;
- Cresterea nivelului de certificare pentru cel putin 96% dintre somerii inclusi in grupul tinta prin certificate de specializare CNFPA;
- Constientizarea a cel putin 60 de someri tineri si de lunga durata cu privire la nevoile de formare individuale si, de asemenea, la posibilitatile de a-si gasi un loc de munca sau de a-si deschide propria afacere in domeniul serviciilor IT pe partea de programare software si web;
- Aplicarea de masuri corective pentru reducerea somajului in randul tinerilor absolventi de liceu sau studii superioare in judetele Valcea si Dolj si canalizarea acestor resurse umane, dupa activitatile integrate din proiect, catre piata muncii;
- Stimularea asigurarii unui caracter profesionist si competitiv pentru cursurile de formare desfasurate in proiect, cu accent pe cunostintele dobandite, teoretice si practice si competentele care pot fi valorificate pe piata muncii in domeniul IT;
- Cresterea interesului pentru dobandirea de noi cunostinte in noile limbaje de programare (C#,Java,MySQL)
- Asigurarea accesului pe piata muncii sau la o forma de ocupare prin deschiderea unui PFA sau a propriei afaceri pentru 10% din membrii grupului tinta ca urmare a implementarii proiectului.



Asociatia "Mereu pentru Europa" - proiecte in derulare (ACCESS)

SC ACZ Consulting SRL implementeaza incepand cu data de 2 mai 2011 proiectul de grant "ACCESS – Masuri active de ocupare in judetul Dolj, cu efecte pozitive asupra accesului la resurse financiare UE pentru dezvoltarea locala sustenabila", contract de finantare nr. POSDRU/102/5.1/G/75991, cofinantat din Fondul Social European (FSE) in cadrul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritara 5 "Promovarea masurilor active de ocupare", Domeniul major de interventie 5.1. "Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare".

Parteneri:
- Warrant Group SRL (Italia)
- Asociatia "Mereu pentru Europa" (Romania, Craiova)

Proiectul isi propune atragerea si mentinerea pe piata muncii din judetul Dolj a unui numar cat mai mare de persoane prin imbunatatirea capacitatii de ocupare a somerilor (mai ales a celor tineri si de lunga durata), cu efecte pozitive asupra cresterii ratei de ocupare la nivelul judetului.

Obiective:
- Cresterea nivelului de formare profesionala pentru cel putin 60 de someri tineri si de lunga durata din judetul Dolj in domeniile Expert accesare fonduri structurale si Manager de proiect;
- Cresterea nivelului de certificare pentru cel putin 96% dintre somerii inclusi in grupul tinta prin certificate de specializare CNFPA si prin certificate emise de partenerul strain;
- Constientizarea a cel putin 60 de someri tineri si de lunga durata cu privire la nevoile de formare individuale si, de asemenea, la posibilitatile de a-si gasi un loc de munca sau de a-si deschide propria afacere in domeniul serviciilor de consultanta pentru accesarea fondurilor europene;
- Aplicarea de masuri corective pentru reducerea somajului in randul tinerilor absolventi de liceu sau studii superioare in judetul Dolj si canalizarea acestor resurse umane, dupa activitatile integrate din proiect, catre piata muncii;
- Stimularea asigurarii unui caracter profesionist si competitiv pentru cursurile de formare desfasurate in proiect, cu accent pe cunostintele dobandite, teoretice si practice si competentele care pot fi valorificate pe piata muncii in domeniul fondurilor europene;
- Stimularea transferului de bune practici de la partenerul strain, experimentat atat in formarea profesionala a adultilor, cat si in scrierea si managementul de proiecte; 7. Asigurarea accesului pe piata muncii sau la o forma de ocupare prin deschiderea unui PFA sau a propriei afaceri pentru 10% din membrii grupului tinta ca urmare a implementarii proiectului.



Asociatia "Mereu pentru Europa" - proiecte in derulare (ANSI)

Asociatia Mereu pentru Europa deruleaza in perioada noiembrie 2010 - octombrie 2012 proiectul ANSI - Antreprenoriat pentru someri, selectat in cadrul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 si cofinantat de Uniunea Europeana prin Fondul Social European.

Parteneri:
- SC ACZ Consulting SRL - www.aczconsulting.ro
- SC Pro Solutions SRL - www.pro-solution.ro

Proiectul isi propune facilitarea integrarii pe piata muncii pentru persoanele aflate in cautarea unui loc de munca, cu precadere someri tineri si someri de lunga durata din judetele Gorj si Mehedinti, prin oferirea de servicii integrate, care sa conduca la cresterea capacitatii de ocupare prin inceperea unei activitati independente sau prin initierea unei afaceri.

Obiective:
- motivarea grupului tinta pentru reinsertia pe piata muncii prin intermediul informarii si consilierii profesionale;
- cresterea respectului de sine, constientizarea somerilor tineri si somerilor de lunga durata din grupul tinta asupra pierderii pozitiei sociale, reducerea sentimentului de respingere, prin intermediul activitatilor de consiliere individuala;
- constientizarea dezvoltarii personale si crearea premizelor pentru invatarea pe tot parcursul vietii, in vederea adaptabilitatiii grupului tinta la cerintele pietei muncii, prin intermediul campaniilor de informare si constientizare;
- dobandirea de noi abilitati si competente in domeniul antreprenoriatului prin intermediul cursurilor de perfectionare autorizate;
- imbunatatirea capacitatii de ocupare a grupului tinta prin furnizarea de servicii de consultanta si asistenta care sa conduca la inceperea unei activitati independente sau la initierea unei afeceri, prin intermediul Centrelor locale pentru consultanta in afaceri;
- oferirea de servicii de pre-startup pentru realizarea unor planuri afeceri viabile, prin intermediul unor sesiuni de instruire si asigurarea de tutoriat;
- ocuparea (reintegrarea pe piata muncii prin inceperea unei activitati independente sau la initierea unei afeceri) a cel putin 6% din persoanele care au participat la programele integrate;
- dezvoltarea responsabilitatii civice si a implicarii sociale prin promovarea obiectivelor orizontale: dezvoltare durabila, imbatranire activa, inovatie si TIC.

Proiectul contribuie la indeplinirea obiectivelor specifice ale Axei prioritare 5 a POSDRU "Promovarea masurilor active de ocupare" si ale Domeniului Major de Interventie 5.1 "Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare" prin masurile destinate cresterii ratei de ocupare, atragerii si sustinerii grupului tinta pe piata muncii si prin facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata prin interventii integrate:informare si consiliere profesionala, programe de formare profesionala, ocuparea a cel putin 6% din persoanele care au participat la programele integrate.



Asociatia "Mereu pentru Europa" - proiecte in derulare (REPAN)

Asociatia Mereu pentru Europa deruleaza in perioada noiembrie 2010 - octombrie 2012 proiectul REPAN - Reinsertie prin antreprenoriat, selectat in cadrul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 si cofinantat de Uniunea Europeana prin Fondul Social European.

Parteneri:
- SC ACZ Consulting SRL - www.aczconsulting.ro
- SC Pro Solutions SRL - www.pro-solution.ro

Proiectul isi propune facilitarea integrarii pe piata muncii pentru persoanele aflate in cautarea unui loc de munca, cu precadere someri tineri si someri de lunga durata din judetele Dolj si Olt, prin oferirea de servicii integrate, care sa conduca la cresterea capacitatii de ocupare prin inceperea unei activitati independente sau prin initierea unei afaceri.

Obiective:
- motivarea grupului tinta pentru reinsertia pe piata muncii prin intermediul informarii si consilierii profesionale;
- cresterea respectului de sine, constientizarea somerilor tineri si somerilor de lunga durata din grupul tinta asupra pierderii pozitiei sociale, reducerea sentimentului de respingere, prin intermediul activitatilor de consiliere individuala;
- constientizarea dezvoltarii personale si crearea premizelor pentru invatarea pe tot parcursul vietii, in vederea adaptabilitatiii grupului tinta la cerintele pietei muncii, prin intermediul campaniilor de informare si constientizare;
- dobandirea de noi abilitati si competente in domeniul antreprenoriatului prin intermediul cursurilor de perfectionare autorizate;
- imbunatatirea capacitatii de ocupare a grupului tinta prin furnizarea de servicii de consultanta si asistenta care sa conduca la inceperea unei activitati independente sau la initierea unei afeceri, prin intermediul Centrelor locale pentru consultanta in afaceri;
- oferirea de servicii de pre-startup pentru realizarea unor planuri afeceri viabile, prin intermediul unor sesiuni de instruire si asigurarea de tutoriat;
- ocuparea (reintegrarea pe piata muncii prin inceperea unei activitati independente sau la initierea unei afeceri) a cel putin 6% din persoanele care au participat la programele integrate;
- dezvoltarea responsabilitatii civice si a implicarii sociale prin promovarea obiectivelor orizontale: dezvoltare durabila, imbatranire activa, inovatie si TIC.

Proiectul contribuie la indeplinirea obiectivelor specifice ale Axei prioritare 5 a POSDRU "Promovarea masurilor active de ocupare" si ale Domeniului Major de Interventie 5.1 "Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare" prin masurile destinate cresterii ratei de ocupare, atragerii si sustinerii grupului tinta pe piata muncii si prin facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata prin interventii integrate:informare si consiliere profesionala, programe de formare profesionala, ocuparea a cel putin 6% din persoanele care au participat la programele integrate.



Asociatia "Mereu pentru Europa" - proiecte in derulare (TECHCOM)

Asociatia "Societatea pentru Tehnologii Computationale - Society for Computing Technologies" din Craiova, deruleaza in perioada aprilie 2011 - martie 2013 proiectul POSDRU/102/5.1/G/77331, cu titlul "TECHCOM - Tehnologii computationale, formare in ECDL si EqualSkills", cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, in cadrul axei prioritare 5 "Promovarea masurilor active de ocupare", DMI 5.1 "Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare".

Parteneri:
- Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Dolj (AJOFM DOLJ)
- Asociatia Mereu pentru Europa

Proiectul isi propune facilitarea integrarii pe piata muncii pentru persoanele aflate in cautarea unui loc de munca, cu precadere someri tineri si someri de lunga durata din judetul Dolj, prin oferirea de servicii integrate care sa conduca la motivarea grupului tinta format din 180 de persoane, care vor beneficia de informare si consiliere personalizata, de cursuri ECDL si ECDL EqualSkills, pentru cautarea si mentinerea unui loc de munca, dobandirea unor competente relevante pentru piata muncii si recunoscute la nivel european.

Obiective specifice:
- motivarea grupului tinta pentru cautarea si mentinerea unui loc de munca prin intermediul informarii si consilierii profesionale;
- cresterea respectului de sine, constientizarea somerilor tineri si somerilor de lunga durata din grupul tinta asupra pierderii pozitiei sociale, reducerea sentimentului de respingere;
- constientizarea dezvoltarii personale si crearea premizelor pentru invatarea pe tot parcursul vietii, in vederea adaptarii grupului tinta la cerintele pietei muncii;
- imbunatatirea capacitatii de ocupare a grupului tinta prin participarea la cursuri IT cu certificare internationala: ECDL (Permisul european de conducere a computerului) si EqualSkills;
- dobandirea unor noi abilitati si competente profesionale relevante pentru piata muncii si recunoscute la nivel international;
- reintegrarea pe piata muncii (angajarea) a cel putin 6% din persoanele care au participat la programele integrate;
- cresterea sanselor de integrare pe piata muncii prin intermediul unui Targ de job-uri - dezvoltarea responsabilitatii civice si a implicarii sociale prin promovarea obiectivelor orizontale: dezvoltare durabila, imbatranire activa, inovatie si TIC.

Proiectul contribuie la indeplinirea obiectivelor specifice ale Axei prioritare 5 a POSDRU "Promovarea masurilor active de ocupare" si ale Domeniului Major de Interventie 5.1 "Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare" prin masurile destinate cresterii ratei de ocupare, atragerii si sustinerii grupului tinta pe piata muncii si prin facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor tineri si de lunga durata prin interventii integrate: servicii de orientare si consiliere personalizate, acces la cursuri IT calificate si recunoscute international pt.180 persoane, insertia pe piata muncii pentru 6% din persoanele participante la aceste programe integrate.

Mai multe detalii pe www.techcom.ro



"Micul cetatean european" - editia a 6-a

Obiectiv: Cresterea gradului de informare si implicare in randul tinerilor si copiilor prin abordarea prioritatilor de comunicare ale Comisiei in anul 2011

Teme abordate:
- pentru prescolari si elevii din clasele I-VIII – Europa copiilor – Europa inovativa
- pentru elevii din clasele IX-XII – Tineretul in miscare

Format: activitati de informare si constientizare, concursuri scolare si manifestari cultural-artistice cu ocazia Zilei Europei

Nivel de acoperire: judetean

Parteneri: Inspectoratul Scolar Judetean Dolj, gradinite si scoli din Dolj
Mai mult →


Comisia Europeana a publicat astazi previziunile economice de toamna

Previziunile de toamna ale Comisiei anunta continuarea relansarii economice care a început deja în UE. PIB-ul urmeaza sa creasca cu aproximativ 1ľ% în 2010-2011 si cu circa 2% în 2012. Rezultatele obtinute în acest an au fost mai bune decât cele preconizate, de aceea cresterea anuala din 2010 a fost revizuita simtitor în sus în comparatie cu previziunile din primavara. Cu toate acestea, în ciuda contextului international mai relaxat si a începerii consolidarii bugetare, activitatea economica va fi mai moderata spre sfârsitul anului si în 2011, pentru a se intensifica din nou în 2012, pe fondul cresterii cererii din sectorul privat. Pe masura ce relansarea economica se face simtita în UE, conditiile de pe piata muncii urmeaza sa se îmbunatateasca treptat în perioada analizata în previziuni, la fel si situatia bugetara. Rata somajului ar urma sa scada la aproximativ 9% în 2012, iar deficitul public la 4Ľ% din PIB. Evolutia economiei statelor membre va fi însa inegala.

Comisarul pentru Afaceri Economice si Monetare, Olli Rehn, a declarat: „Relansarea economica a început sa se faca simtita.Perspectivele de îmbunatatire a situatiei locurilor de munca din Europa în anul care urmeaza sunt încurajatoare.Deficitele publice încep sa scada, datorita masurilor de consolidare aplicate si reluarii cresterii.Însa aceasta relansare nu este uniforma, si multe state membre trec în acest moment printr-o perioada dificila de ajustare.Continuarea cu fermitate a consolidarii bugetare si a politicilor de stimulare a cresterii este esentiala pentru a oferi o baza solida cresterii sustenabile si locurilor de munca.Turbulentele de pe pietele datoriei suverane scot si mai mult în evidenta nevoia unei actiuni energice”.

Evolutii în general favorabile pâna în prezent

La fel ca în cazul relansarilor care au urmat crizelor financiare din trecut, cresterea actuala se dovedeste a fi destul de discreta per ansamblu. Totusi, situatia economica din UE s-a îmbunatatit considerabil în ultima perioada, cresterea PIB-ului în 2010 fiind, în mod surprinzator, pozitiva, în special în trimestrul II. Relansarea pare în acelasi timp sa se generalizeze. Desi cresterea exporturilor – prima etapa a modelului traditional de relansare – este solida de câtva timp, economia UE intra acum în etapa urmatoare, în care relansarea exporturilor începe sa stimuleze cererea de investitii (în echipamente).

O relansare treptata si inegala

În conditiile încetinirii prognozate a activitatii globale, care frâneaza cresterea exporturilor, si ale încheierii masurilor de sprijin temporare, perspectivele pe termen scurt pentru economia UE par mai modeste. Contributia exporturilor nete la cresterea PIB-ului ar urma sa scada în perioada analizata, în timp ce contributia cererii interne ar trebui sa creasca, datorita cresterii progresive a investitiilor si a consumului privat. Pe planul investitiilor, îmbunatatirea ratei de utilizare a capacitatilor si situatia profitului firmelor se numara printre factorii care ar trebui sa sprijine cererea, în timp ce constrângerile sunt reprezentate de masurile actuale de ajustare a bilanturilor si de consolidare bugetara. Cât despre consumul privat, relansarea prevazuta se bazeaza pe o perspectiva de îmbunatatire lenta a situatiei locurilor de munca, o crestere moderata a veniturilor si o rata scazuta a inflatiei, desi consolidarea si scaderea gradului de îndatorare al gospodariilor ar putea frâna aceasta evolutie.

Desi relansarea devine din ce în ce mai autonoma la nivel agregat, progresele facute de statele membre ramân inegale, unele dintre acestea avansând într-un ritm relativ rapid, iar altele, dimpotriva, înregistrând întârzieri. Aceasta situatie reflecta diferentele dintre ajustarile necesare în fiecare economie si reechilibrarea care are loc în acest moment în UE si în zona euro.

Conditiile de pe piata muncii si finantele publice încep sa se îmbunatateasca

De regula, evolutiile de pe piata muncii sunt cu sase luni sau mai mult în urma evolutiilor PIB-ului. Dupa acest model, în ultimele luni conditiile de pe piata muncii din UE au început sa se stabilizeze, iar pâna la sfârsitul perioadei analizate în previziuni se asteapta o usoara îmbunatatire. În 2011 si 2012 se preconizeaza o crestere a ratei de ocupare cu ˝%, respectiv ľ%, în medie, rata somajului urmând sa scada treptat de la aproximativ 9˝% în acest an la 9% în 2012. Conditiile generale urmeaza sa ramâna însa fragile, reflectând, printre altele, retragerea masurilor de politica luate ca reactie la recesiune si ajustarea structurala în curs, în special în sectorul public. O oarecare îmbunatatire poate fi remarcata si la nivel fiscal, aproximativ jumatate dintre statele membre ale UE estimând pentru acest an un deficit public mai mic decât în 2009. Dat fiind ca masurile de stimulare se apropie de final si faza de consolidare devine mai marcata, se preconizeaza o scadere a deficitului în 24 de state membre în cursul anului urmator. Pentru UE în ansamblu se preconizeaza un deficit de putin peste 5% din PIB în 2011, care urmeaza sa scada cu înca 1 punct procentual în 2012, pe masura ce relansarea se generalizeaza. Nivelul datoriei va ramâne însa pe o traiectorie ascendenta în perioada analizata în previziuni.

Inflatia se mentine moderata

Atât în UE în ansamblu, cât si în zona euro, pentru perioada urmatoare se preconizeaza un nivel relativ modest al inflatiei preturilor de consum. Inflatia IAPC va fi, conform previziunilor, de aproximativ 2% în UE în acest an si în anul urmator, scazând la 1ľ% în 2012 (pentru zona euro, se asteapta o rata de 1ľ% în 2011-2012). Stagnarea economica persistenta si cresterea moderata a salariilor si a costului unitar cu forta de munca ar trebui sa frâneze cresterea inflatiei, în ciuda unei cresteri usoare a preturilor materiilor prime, precum si a impozitelor indirecte si a preturilor administrate în unele state membre.

Incertitudini mari, dar riscuri în general echilibrate

În conditiile unei incertitudini înca ridicate, riscurile pentru perspectivele de crestere ale UE nu sunt neglijabile, dar par a fi în general echilibrate. Partea buna este ca reechilibrarea cresterii PIB-ului catre cererea interna si efectele relansarii activitatii din Germania asupra altor state membre se pot materializa într-o masura mai mare decât se estimeaza în prezent. Masurile luate pentru a face fata deficitelor si datoriei ridicate se pot dovedi si ele mai eficiente decât era preconizat în înlaturarea preocuparilor de pe piata si în cresterea nivelului de încredere al întreprinderilor si al consumatorilor. Partea rea este ca situatia pietei financiare ramâne în continuare un motiv de îngrijorare, deoarece pot aparea noi tensiuni, asa cum o dovedeste reaparitia recenta a problemelor pe pietele obligatiunilor suverane. În plus, nu poate fi exclusa ipoteza ca cererea externa sa fie mai slaba decât se preconizase, în timp ce consolidarea fiscala ar putea afecta mai tare decât se estimase cererea interna din tarile care aplica masuri în acest sens. Riscurile care ameninta perspectivele inflatiei sunt, de asemenea, în general, echilibrate.

Raportul detaliat il gasiti la adresa: http://ec.europa.eu/economy_finance/eu/forecasts/2010_autumn_forecast_en.htm

Sursa: ec.europa.eu



Asociatia Mereu pentru Europa - proiecte

Asociatia Mereu pentru Europa deruleaza, incepand cu 1 noiembrie 2010, doua proiecte finantate din FSE POSDRU, care contribuie la indeplinirea obiectivelor specifice AP5-POSDRU „Promovarea masurilor active de ocupare” si DMI 5.1„Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”.

Proiectul REPAN - Reinsertie prin antreprenoriat se adreseaza unui grup tinta format din 200 persoane (in cautarea unui loc de munca sau someri) din judetele Dolj si Olt, atat din mediul urban cat si din rural, care vor beneficia de servicii integrate in vederea facilitarii reinsertiei pe piata muncii.

Proiectul ANSI – Antreprenoriat pentru someri se adreseaza unui grup tinta format din 200 persoane (in cautarea unui loc de munca sau someri) din judetele Gorj si Mehedinti, atat din mediul urban cat si din rural, care vor beneficia de servicii integrate in vederea facilitarii reinsertiei pe piata muncii.

Proiectele isi propun ca obiectiv general facilitarea integrarii pe piata muncii pentru persoanele aflate in cautarea unui loc de munca, cu precadere someri tineri si someri de lunga durata, prin oferirea de servicii integrate, care sa conduca la cresterea capacitatii de ocupare prin inceperea unei activitati independente sau prin initierea unei afaceri.

Activitatile propuse in cadrul proiectului vor conduce la:
- motivarea grupului tinta pentru reinsertia pe piata muncii prin intermediul informarii si consilierii profesionale;
- cresterea respectului de sine, constientizarea somerilor tineri si somerilor de lunga durata din grupul tinta asupra pierderii pozitiei sociale, reducerea sentimentului de respingere, prin intermediul activitatilor de consiliere individuala;
- constientizarea dezvoltarii personale si crearea premizelor pentru invatarea pe tot parcursul vietii, in vederea adaptabilitatiii grupului tinta la cerintele pietei muncii, prin intermediul campaniilor de informare si constientizare;
- dobandirea de noi abilitati si competente in domeniul antreprenoriatului prin intermediul cursurilor de perfectionare autorizate;
- imbunatatirea capacitatii de ocupare a grupului tinta prin furnizarea de servicii de consultanta si asistenta care sa conduca la inceperea unei activitati independente sau la initierea unei afeceri, prin intermediul Centrelor locale pentru consultanta in afaceri;
- oferirea de servicii de pre-startup pentru realizarea unor planuri afeceri viabile, prin intermediul unor sesiuni de instruire si asigurarea de tutoriat;
- ocuparea (reintegrarea pe piata muncii prin inceperea unei activitati independente sau la initierea unei afeceri) a cel putin 6% din persoanele care au participat la programele integrate;
- dezvoltarea responsabilitatii civice si a implicarii sociale prin promovarea obiectivelor orizontale: dezvoltare durabila, imbatranire activa, inovatie si TIC;


Durata de implementare a proiectelor este de 2 ani.

Un rol important pentru succesul acestor proiecte il constitue implementarea in cadrul unui parteneriat eficient, partenerii activand in cadrul parteneriatului regional pentru ocupare si incluziune sociala si avand roluri cheie in dezvoltarea regiunii SV Oltenia.

Solicitantul este membru fondator si semnatar al Pactului Teritorial pentru Ocupare si Incluziune Sociala Sud-Vest Oltenia, din aceasta postura preocupandu-se pentru elaborarea si implementarea de proiecte vizand combaterea somajului, dezvoltarea de masuri active pentru someri, incluziunea sociala, combaterea discriminarii, egalitatea de sanse. Mai mult, Solicitantul se numara printre organizatiile care asigura secretariatul tehnic al Pactului, prin oferirea de consultanta in implementarea proiectelor POSDRU, realizarea de studii regionale, actualizarea si monitorizarea PRAO Sud-Vest Oltenia.

Firma ACZ Consulting este o companie specializata in furnizarea de servicii de consultanta la nivel profesional in scopul identificarii si accesarii oportunitatilor de finantare cu titlu nerambursabil din Fondurile Structurale. Domenii de competenta si expertiza: - Completarea documentatiei de proiect pentru accesarea finantarilor din fonduri structurale in cadrul programelor operationale: POR, POS DRU, PO DCA, POS CCE; - Elaborare analize cost-beneficiu in orice domeniu de investitii; - Realizare de planuri integrate de dezvoltare urbana si proiecte de regenerare urbana; - Asistenta in implementarea de proiecte finantate din fondurile structurale pentru beneficiari din mediul privat, institutii publice si ONG-uri; - Instruire in domeniul redactarii de proiecte; - Instruire in domeniul fondurilor structurale; - Instruire in domeniul managementului de proiect; - Instruire in domeniul managementului financiar al proiectelor finantate din fonduri structurale; - Instruire in domeniul analizei cost-beneficiu;

S.C. PRO SOLUTIONS S.R.L. desfasoara activitati de consultanta pentru afaceri si management. Inca de la infiintare, scopul Pro Solutions a fost de a fi langa companiile mici si mijlocii, din diverse domenii de activitate, in procesele de eficientizare, optimizare a activitatii de dezvoltare a afacerii prin identificarea si adresarea nevoilor din sfera tehnologiei informatiei si a comunicarii. . Datorita nevoilor partenerilor, Pro Solutions si-a dezvoltat o noua directie de dezvoltare profesionala si incepand din 2010 ofera cursuri acreditate CNFPA (Consiliul National pentru Formarea Profesionala a Adultilor), recunoscut de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii - Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale de perfectionare pe urmatoarele domenii: manager proiect, competente sociale si civice, antreprenoriat.

Proiectele vin in intampinarea nevoilor identificate in PRAO SV Oltenia si propun actiuni specifice care sa conduca la atingerea prioritatilor regionale in domeniul ocuparii si incluziunii sociale.



Absorbtia fondurilor pentru agricultura si dezvoltare rurala se desfasoara în ritm alert

Programul National de Dezvoltare Rurala 2007 – 2013 (PNDR) este Programul prin care se acorda fonduri euro pene nerambursabile pentru investitii private si publice care vor asigura dezvoltarea satelor din Romania.

Banii disponibili, respectiv fondurile nerambursabile, pentru realizarea acestui program sunt de peste10 miliarde de euro. Din acestia, peste 8 miliarde euro sunt bani alocati Romaniei de Uniunea Europeana prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala, restul provenind de la bugetul national.

PNDR este destinat dezvoltarii zonelor rurale din Romania, prin crearea conditiilor moderne de trai în societatile rurale si prin identificarea unor oportunitati reale pentru toti cei care vor sa ramana în spatiul rural. Un alt obiectiv al PNDR este pastrarea diversitatii la sate ca un patrimoniu socio-cultural integrat european.

Pentru realizarea acestor obiective, au fost stabilite 4 prioritati de finantare prin PNDR, denumite generic axe. Aceste prioritati sunt:
• Cresterea competitivitatii produselor agricole si silvice - Axa I;
• Îmbunatatirea mediului si a spatiului rural – Axa II;
• Cresterea calitatii vietii în mediul rural si diversificarea economiei rurale - Axa III;
• LEADER – Axa IV.

Fiecare axa este împartita în Masuri, în functie de categoriile de activitati acceptate pentru finantare prin PNDR (ex: investitii, servicii de consultanta, pregatire profesionala, sprijin direct pe suprafata, etc).

Astfel, daca prin cele 4 axe se stabileste un cadru general, specificitatea investitiilor eligibile este stabilita prin Masurile de investitii, încadrate în fiecare Axa în parte.

Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit a primit din partea Autoritatii de Management pentru PNDR implementarea mai multor Masuri de investitii, astfel:

Masura 121 – “Modernizarea exploatatiilor agricole”

Masura 121, lansata în luna martie 2008, a suscitat un viu interes înca de la început datorita tipologiei investitiilor finantate.

Este vorba despre sprijinul dezvoltarii exploatatiilor agricole vegetale si de crestere a animalelor, mai precis:

Construirea SI/SAU modernizarea:
• cladirilor utilizate pentru productia agricola;
• infrastructurii rutiere interne;
• serelor, inclusiv a centralelor termice si instalatiilor de irigat.

Achizitionarea de tractoare noi, combine de recoltat, mijloace de transport specializate.
Proiecte de investitii pentru sectoarele prioritare ale masurii ca:
Sectorul vegetal – legume, pepiniere si plantatii de pomi si arbusti fructiferi, capsunarii, culturi de camp, pepiniere, precum si plantatiile de vita-de-vie pentru vin (cu exceptia restructurarii/reconversiei plantatiilor de vita-de-vie) si struguri de masa.
Sectorul de crestere a animalelor – bovine pentru lapte, bovine pentru carne, porcine, ovine si caprine, pasari în sistem extensiv si pentru oua de consum.

Suma maxima nerambursabila poate ajunge pana la 2 milioane de euro.

Pana în prezent, APDRP a primit 4.529 de cereri de finantare, din care au fost contractate 1.258 proiecte o valoare publica de 361,34 milioane euro. Totodata, au fost efectuate plati totale în valoare publica de 115,65 milioane euro.

Masura 123 – „Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere”

Investitii pentru înfiintarea si modernizarea unitatilor de procesare a produselor agricole si silvice:
1. Construirea SI/SAU modernizarea:
• cladirilor de productie;
• depozitelor, inclusiv depozite frigorifice en-gros;

2. Achizitionarea de utilaje, instalatii, echipamente, aparate si costuri de instalare, mijloace de transport specializate, necesare activitatii de productie;

3. Cumpararea de tehnologii (know-how), achizitionarea de patente si licente pentru pregatirea implementarii proiectului;

4. Investitii necesare

• îmbunatatirii controlului intern al calitatii materiei prime, semifabricatelor, produselor si subproduselor;
• producerea si utilizarea energiei din surse regenerabile.


Proiecte de investitii în:
Sectoarele prioritare pentru produsele agricole: lapte si produse lactate; carne, produse din carne si oua, cereale si panificatie, legume, fructe si cartofi, seminte oleaginoase, miere de albine, vin, dar si obtinerea si utilizarea biocombustibililor.
Sectoarele prioritare de productie primara pentru produsele forestiere: lemnoase si nelemnoase (de exemplu: ciuperci, fructe de padure, seminte, taninuri, plante medicinale etc., cu exceptia produselor rezultate din activitatea de vanatoare).


Suma maxima nerambursabila poate ajunge pana la 2 milioane euro, respectiv 3 milioane euro pentru formele asociative.

Aceasta masura, lansata tot în martie 2008, a fost accesata de 606 beneficiari, fiind semnate pana în prezent 306 contracte de finantare în valoare publica de 277,85 milioane euro.

Pentru aceasta masura au fost efectuate plati în valoare de 20,78 milioane euro.

Impreuna cu Masura 123, doar pentru anul 2008, au fost disponibile doua Scheme de ajutor de stat, XS13/2008 si XS28/2008 avand ca domeniu de activitate industria alimentara si, respectiv, industria forestiera.

Pentru aceste Scheme, au fost contractate 344 de proiecte astfel: 197 proiecte în valoare publica de 85,0 e milioane euro pentru Schema XS13/2008 si 147 proiecte în valoare publica de 62,08 milioane euro pentru Schema XS28/2008.

Pana in prezent, pentru ambele scheme, au fost efectuate plati în valoare publica de aproximativ 16 milioane euro .

Solicitantii de fonduri nerambursabile pentru Masura 123 si Schemele de Ajutor de Stat au avut urmatoarele optiuni de investitii: Carne si produse din carne: 83 proiecte contractate
Lapte si produse lactate 48
Fructe, legume si cartofi 33
Vin 26
Seminte oleaginoase 4
Panificatie si patiserie 176
Dulciuri si produse zaharoase 4
Miere de albine 3
Cereale si nutreturi combinate 105
Alimente dietetice 1
Alte alimente 9
Produse lemnoase 145
Produse nelemnoase 2
Producere de biocombustibil 4
Producere de biogaz 2


Astfel, capacitatea de prelucrare a carnii finantata se ridica la peste 5 milioane de tone pe an, iar in domeniul industriei de lactate aproximativ 3 milioane de hectolitri pe an. Un alt sector cu cresteri semnificative de capacitati finantate este cel de cereale si nutreturi combinate, aproape 2 milioane de tone pe an procesate.

Masura 322 – „Renovarea si dezvoltarea satelor”

Tipuri de servicii/ actiuni sprijinite:
- Crearea si modernizarea infrastructurii fizice de baza prin dezvoltarea:
• retelei de drumuri de interes local;
• retelei publice de apa/apa uzata;
• retelei publice de joasa tensiune si a retelei publice de iluminat;
• a retelei publice locale de alimentare cu gaz;
• statii de transfer pentru deseuri si dotarea cu echipamente de gestionare.

- Crearea si dezvoltarea serviciilor de baza pentru populatia rurala:
• dezvoltarea spatiilor publice (pentru recreere, parcari, piete, organizare de targuri) si a serviciilor sociale (precum centre de ingrijire copii, batrani si persoane cu nevoi speciale);
• renovarea cladirilor publice;
• constructia si dotarea gradinitelor;
• achizitionarea de utilaje si echipamente pentru serviciile publice (de deszapezire, intretinere spatii verzi etc.).

- Protejarea patrimoniului cultural de interes local si natural din spatiul rural:
• renovarea, modernizarea si dotarea aferenta a asezamintelor culturale;
• restaurarea, consolidarea si conservarea obiectivelor de patrimoniu cultural si natural.

Suma maxima nerambursabila poate ajunge pana la 6 milioane euro, proiectele fiind in mod obligatoriu de interes public.

In urma depunerii a peste 3.039 de cereri de finantare, suma alocata prin PNDR acestei masuri, pana in anul 2013, respectiv 1,54 miliarde euro, a fost depasita de sapte ori. Astfel, in prezent, pentru aceasta masura, nu mai sunt fonduri disponibile.

Au fost contractate pana in prezent 291 proiecte cu o valoare publica de 797,89 milioane euro, etapele de evaluare si de contractare fiind inca in desfasurare.

Din datele existente pentru proiectele deja contractate reiese faptul ca finantarile au fost obtinute in principal pentru:
Numar proiecte contracte M.322: 291
Numar km de drum: 1.227,793
Numar km conducte alimentare cu apa: 2.113,712
Numar km conducte canalizare: 3.021,711

Platile efectuate pentru Masura 322 sunt de 10,17milioane euro, majoritatea proiectelor fiind insa in etapa de licitatii publice.

Masura 312 – “Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de micro-intreprinderi”

Sprijinul financiar se acorda pentru investitii care se realizeaza in spatiul rural al Romaniei, reprezentat de comune, ca unitati administrativ teritoriale, impreuna cu satele componente.
- Investitii in activitati non-agricole productive:
• industria usoara (articole de pielarie, incaltaminte, lana, blana, tricotaje, produse de uz gospodaresc, produse odorizante etc.);
• procesarea industriala a produselor lemnoase;
• mecanica fina, asamblare masini, unelte si obiecte casnice;
• producerea de ambalaje etc.

- Investitii pentru dezvoltarea activitatilor mestesugaresti:
• de artizanat;
• alte activitati traditionale non-agricole cu specific local (prelucrarea fierului, lanii, olaritul, brodatul, confectionare instrumente muzicale traditionale etc.);
• infiintarea de mici magazine de desfacere a propriilor produse obtinute din aceste activitati.

- Servicii pentru populatia rurala:
• de croitorie, frizerie, cizmarie, de conectare si difuzare internet, de mecanizare, protectie fitosanitara, insamantare artificiala a animalelor, de reparatii masini, unelte si obiecte casnice.

De asemenea, va fi sprijinita achizitionarea de echipamente de producere a energiei din alte surse regenerabile decat biocombustibilii (ca parte componenta a proiectelor).

Suma maxima nerambursabila poate ajunge pana la 200 de mii de euro.

Pentru aceasta masura, lansata in septembrie 2008, pana in prezent, au fost depuse 2.198 cereri de finantare, fiind contractate 110 proiecte, cu valoare de 16,36 milioane euro, procesul de evaluare si contractare fiind in desfasurare.

Masura 313 – “Incurajarea activitatilor turistice”

Sprijinul financiar se acorda pentru:
- Constructia, modernizarea, extinderea si dotarea structurilor de primire turistice (structuri agro-turistice si alte tipuri de structuri de primire turistice realizate de o micro-intreprindere);
- Investitii private in infrastructura turistica de agrement:
o spatii de campare, amenajari de stranduri si piscine;
o achizitionare de mijloace de transport traditionale pentru plimbari;
o trasee pentru echitatie, inclusiv prima achizitie de cai in scop turistic.
- Construirea, modernizarea si dotarea centrelor locale de informare in scopul promovarii turistice, pentru dezvoltarea de sisteme electronice locale de rezervare si pentru amenajarea de marcaje turistice;
- Investitii legate de refacerea in scop turistic a vechilor trasee de cale ferata cu ecartament ingust precum si pentru reconditionarea echipamentelor si utilajelor;
- Investitii legate de infiintarea si amenajarea de trasee tematice (ex: “drumul vinului”, „al olaritului”, „cioplitorilor in lemn” etc.);
- Elaborarea de materiale promotionale (prima editare a materialelor in scopul promovarii actiunilor turistice: brosuri de prezentare, panouri de informare etc.)

Suma maxima nerambursabila pentru „incurajarea activitatilor turistice” poate ajunge pana la 200 mii euro.

Din septembrie 2008, cand a fost lansata prima sesiune pentru depunerea de proiecte si pana in prezent, in cadrul acestei masuri au fost depuse 811 cereri de finantare, si au fost contractate 207 proiecte, in valoare publica de 38,21 milioane euro.

Interesul major l-a constituit, ca si in cazul Programului SAPARD, componenta de finantare a structurilor de cazare, 199 de beneficiari cu contract solicitand sprijin financiar pentru constructia sau modernizarea de pensiuni, cabane, etc.

Masura 141 – “Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenta”
Pentru a putea primi sprijin in cadrul Masurii 141, solicitantul trebuie sa intocmeasca un Plan de afaceri pentru o perioada de cinci ani.

Dupa o perioada de trei ani solicitantul trebuie sa demonstreze ca fata de situatia initiala a activitatii:
• productia agricola obtinuta destinata comercializarii inregistreaza o crestere de 20%, si;
• dimensiunea economica a exploatatiei agricole creste cu minim 3 UDE .

Sprijinul public nerambursabil este de 1.500 de euro /an/ferma de semi-subzistenta.

Acest sprijin se acorda pentru o perioada de cinci ani.

Pana in prezent, pentru Masura 141 au fost contractate 6.148 proiecte, cu o valoare publica de 46,11 milioane euro, fiind efectuate plati in valoare publica de 9,19 milioane euro.

Masura 142 – “Infiintarea grupurilor de producatori”

Schema de sprijin pentru grupurile de producatori este urmatoarea:

• Rate anuale acordate in primii 5 ani de la data recunoasterii grupului de producatori.
• Sprijinul va fi calculat pe baza productiei comercializate anual de catre grupul de producatori, astfel:
a) 5%, 5%, 4%, 3% si 2% din valoarea productiei comercializate de pana la 1 milion de euro pentru primul, al doilea, al treilea, al patrulea si respectiv al cincilea an.
b) 2,5%, 2,5%, 2,0%, 1,5% si 1,5% pentru valoarea productiei comercializate care depaseste 1 milion de euro pentru primul, al doilea, al treilea, al patrulea si respectiv al cincilea an.

APDRP a contractat trei proiecte pentru aceasta masura, valoarea inregistrata fiind de 91.711 euro .

Masura 142 a fost lansata in decembrie 2008 si este deschisa permanent pentru solicitantii de fonduri.

Masura 112 – “Instalarea tinerilor fermieri”

Beneficiarii eligibili sunt fermierii in varsta de pana la 40 de ani (neimpliniti la data depunerii Cererii de Finantare), persoane fizice sau juridice care practica in principal activitati agricole si a caror exploatatie agricola:
• are o dimensiune economica intre 6 si 40 UDE;
• este situata pe teritoriul tarii;
• este inregistrata in Registrul Fermelor/Registrul Agricol.

Sprijinul este de 10.000 euro pentru o exploatatie agricola cu dimensiunea minima de 6 UDE, iar peste aceasta dimensiune, sprijinul pentru instalare poate creste cu 2.000 euro /1 UDE, dar nu va putea depasi 25.000 euro /exploatatie agricola.

Masura 112 s-a bucurat inca de la lansarea acesteia, in decembrie 2008, de un interes foarte mare. Astfel, pana in prezent, au fost depuse 3.363 cereri de finantare, dintre care au fost contractate 507 proiecte cu o valoare publica de 10,189 milioane euro .

Masura 431 – „Functionarea Grupurilor de Actiune Locala, dobandirea de competente si animarea teritoriului”, submasura 431.1 Constructie parteneriate public-private

Prin Masura 431 se acorda fonduri pentru activitati care asigura stimularea formarii de parteneriate, pregatirea si asigurarea implementarii strategiilor de dezvoltare locala.

Prin implementarea actiunilor specifice ale LEADER, Grupurile de Actiune Locala – beneficiarii Axei IV – trebuie sa asigure imbunatatirea guvernantei locale. De asemenea, implementarea actiunilor presupune consolidarea coerentei teritoriale si implementarea de actiuni integrate, ce pot conduce la diversificarea si dezvoltarea economiei rurale, in folosul comunitatilor.

In sesiunea septembrie – octombrie 2009 au fost depuse 112 proiecte in valoare publica de aproximativ 5 milioane euro, lucru deosebit de imbucurator tinand cont de noutatea absoluta pe care o presupun aceste tipuri de finantari.

In afara de implementarea masurilor mai sus mentionate, Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit mai efectueaza si platile aferente masurilor de sprijin pe suprafata implementate de catre Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura.

Este vorba despre:
Masura 211 – „Sprijin pentru zona montana defavorizata”;
Masura 212 – „Sprijin pentru zone defavorizate - altele decat zona montana”;
Masura 214 - Plati de agro-mediu;
Masura 611 – Plati complementare directe.

Pentru aceste masuri, pana in prezent au fost efectuate plati in valoare publica de 542,31 milioane euro.

Rezumand activitatea APDRP in implementarea Planului National pentru Dezvoltare Rurala 2007 – 2013, putem afirma ca absorbtia fondurilor se desfasoara in ritm accelerat si eficient.

Pana in prezent, pentru masurile lansate, au fost depuse in total 21.531 solicitari de fonduri nerambursabile in valoare publica de 10,37 miliarde euro. In urma procedurii de selectie au fost contractate 9.180 proiecte in valoare publica de 1,70 miliardeeuro .

Pana in data de 24 decembrie 2009, Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit a efectuat plati, pentru masurilede investitii, in valoare de 182 milioane euro, iar pentru masurile de sprijin pe suprafata, implementate de catre Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura, aproximativ 543 milioane euro. .

Acest numar impresionant de cereri de finantare arata interesul deosebit manifestat de beneficiari, dar si efortul major pe care Agentia a trebuit sa il faca pentru a trece fiecare proiect prin etapele procedurale, tinand cont ca la nivelul intregii tari sunt angajati efectiv doar 1.450 de experti.

„Agentia a fost supusa unui efort institutional maxim in aceasta perioada, dar eforturile sustinute si-au aratat beneficiile. Anul viitor vom primi in continuare proiecte pentru Masurile pe care le implementam si ma astept, totodata, la o crestere exponentiala a platilor pe care le vom efectua” a declarat Mihai Gavril Vadan, directorul general APDRP.

Sursa: APDRP



Oportunitate pentru companiile din UE de a-si forma profesional managerii in China

Perioada de depunere a cererilor de inscriere în Programul de schimb si formare profesionala pentru manageri UE - China (Managers Exchange and Training Programme - METP) se va incheia pe data de 7 ianuarie 2010. Programul de formare profesionala in afaceri si cursuri de limba în China, cu finantare integrala va incepe in mai 2010.

Beijing, 3 decembrie 2009. Companiile din Uniunea Europeana beneficiaza de oportunitatea unica de a le oferi managerilor sai o formare profesionala ca experti in China prin intermediul unui proiect comun initiat de Comisia Europeana si guvernul chinez. Managerii si persoanele fizice autorizate interesate de programul de zece luni, cu incepere in mai 2010, sunt incurajati ca pe parcursul urmatoarei luni sa-si depuna cererile de inscriere pana la data de 7 ianuarie 2010.

Lansat initial in 2006, Programul de schimb si formare profesionala pentru manageri UE - China (METP) a fost prelungit recent de catre Comisia Europeana si guvernul chinez ca urmare a numarului din ce in ce mai mare de cereri.

Franz Jessen, Coordonatorul Unitatii Chineze a DG Relatii Externe din cadrul Comisiei Europene, saluta prelungirea programului. "Acest program este un bun exemplu pentru ceilalti. Este construit pe ani de experienta, iar participantii au fost extrem de multumiti, considerand ca au fost indrumati pe o cale noua care le va aduce beneficii in cariera."

"Conceptul METP se bazeaza pe convingerea ca un program de zece luni care include cursuri de limba, formare interculturala, stagii de pregatire si vizite in cadrul companiilor pune bazele unui succes pe termen lung intr-una dintre cele mai dinamice economii din lume", declara Stefan Hell, coordonatorul de echipa METP in Beijing. "Probabil aspectul cel mai important este ca METP nu se limiteaza la un anume sector industrial, astfel incat managerii din orice sector se pot inscrie si pot utiliza METP ca o trambulina pentru propriile planuri de afaceri".

Un fost participant, Frederic Poncin, pune in evidenta experienta concreta pe care METP o asigura. "Exista o diferenta majora intre teorie si practica intr-un domeniu ca acesta - esti obligat sa o traiesti. Iar METP reprezinta trusa de supravietuire". Urmatoarea etapa a programului METP incepe in luna mai 2010, termenul limita de inscriere fiind data de 7 ianuarie 2010. METP asigura studii intensive in limba chineza de afaceri, precum si o experienta practica pe parcursul stagiilor de lucru in cadrul mediului de afaceri chinez. Programul cu finantare integrala de la Comisia Europeana include un stipendiu lunar.

Pe langa plata intregii sederi in China, UE acopera toate costurile programului de formare profesionala si pune la dispozitia participantilor o alocatie lunara (1.000 de Euro). Toti absolventii vor obtine o diploma oficiala, semnata de Ambasadorul UE in China si de Presedintele Camerei de Comert International din China. Solicitantii nu trebuie sa detina cunostinte de limba chineza. Pentru mai multe informatii privind modalitatile de depunere a cererilor de inscriere si pentru informatii generale despre programul METP, vizitati www.metp.net.cn sau contactati linia de asistenta METP la numarul de telefon +49 69 15402 638.



Vizita in localitatea Murgas, Dolj

Astazi, 08.12.2009, asociatia ROTARACT si asociatia MEREU PENTRU EUROPA au oferit cu ocazia lui Mos Nicolae cadouri continand dulciuri, jocuri si carti cu tematica europeana elevilor din clasele I-V si copiilor prescolari de la Scoala Generala cu clasele I-VIII si Gradinita pentru prescolari din localitatea Murgasi, judetul Dolj.

Copiii au pregatit impreuna cu cadrele didactice pentru acest eveniment poezii si colinde, au desenat si au confectionat obiecte, specifice craciunului.

"Traditia sosirii lui Mos Nicolae si a lui Mos Craciun, aduce in fiecare an in sufletele copiilor si pe chipul lor, emotie si bucurie, dorinte si credinta", a declarat directorul acestei scoli, Prof. Marinela Oprea.

Initiativa acestui eveniment apartine celor doua asociatii si doamnei director, care impreuna au hotarat sa aduca zambete in sufletele copiilor in aceasta frumoasa zi de decembrie.

Gasisti imagini de la eveniment in sectiunea Galerie foto.



Cetateni informati corect!

Asociatia Mereu pentru Europa (MPE) din Craiova saluta decizia Presedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, de a-l nominaliza pe Dl. Dacian Ciolos pentru portofoliul de Comisar European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala. Totodata, MPE doreste sa atraga atentia opiniei publice asupra intelegerii corecte a semnificatiei acestei decizii prin prisma rolului pe care Dl. Dacian Ciolos l-ar avea ca viitor Comisar European.

Comisia Europeana este independenta de guvernele nationale. Misiunea ei este sa reprezinte si sa sustina interesele UE ca tot unitar. Comisia elaboreaza propuneri de legislatie europeana , pe care le prezinta Parlamentului European (PE) si Consiliului. De asemenea, Comisia este organul executiv al UE - cu alte cuvinte, este responsabila pentru aplicarea deciziilor Parlamentului si Consiliului. Prin aceasta se intelege administrarea cotidiana a afacerilor Uniunii Europene, precum/cum ar fi aplicarea politicilor, derularea programelor si alocarea fondurilor.

La nivel informal, membrii numiti ai Comisiei sunt cunoscuti sub denumirea de "comisari". In general, acestia au ocupat anterior pozitii politice in tarile lor de origine si multi dintre ei au fost ministri in guvern, dar in calitate de membri ai Comisiei ei isi iau angajamentul de a actiona in interesul Uniunii ca tot unitar si de a nu se supune eventualelor recomandari venite din partea guvernelor nationale.

In acest context, Dl. Dacian Ciolos, in cazul in care va fi validat si va deveni oficial Comisar European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, nu va putea sprijini in mod direct dezvoltarea acestui sector in Romania si nici favoriza, nici macar prin oferirea de informatii (intreg procesul decizional al institutiilor europene este transparent, depinzand de statele membre sa profite de oportunitatile existente), in vreun fel Guvernul Romaniei sau fermierii romani. Numirea sa in aceasta functie poate aduce beneficii Romaniei doar in planul imaginii, portofoliul pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala fiind unul important in cadrul Comisiei Europene.

Download comunicat



Initiativa "Planteaza un copac cu un click"

Arata ca esti pregatit sa lupti Impotriva schimbarii climei: planteza un copac!

In fiecare an aproximativ noua miliarde de CO2 sunt absorbite de copaci, dar aproape doua miliarde de tone sunt degajate prin despadurire. Prin plantarea mai multor copaci putem sa ne demonstram angajamentul In echilibrarea climatica a Terrei si sa facem mediul nostru Inconjurator mai verde.

Alatura-te competitiei "Planteaza un copac cu un click" si sustine cresterea nivelului de constientizare al nevoii de actiune si abordare cu privire la schimbarea climatica. Mai multe detalii puteti gasi la adresa http://clickatree.europa.eu/ro/metanavigation/home.html

Comisia Europeana invita tinerii europeni sa ia parte la initiativa "Planteza un copac printr-un click" si sa se alature In lupta Impotriva schimbarilor climatice.

Ia-ti un angajament fata de natura plantand un copac astazi!

Primii 5,000 de participanti vor primi gratuit de la Comisia Europeana un puiet (Euonymus de 15 - 20 de cm Inaltime). Puietul va fi expediat Impreuna cu instructiunile de plantare. Tot ce trebuie sa faci este sa iei un puiet sau copacul pe care l-ai primit, sa verifici sugestiile de plantare, sa plantezi puietul sau copacul si sa faci o poza care sa ateste munca ta. Incarca poza si ai sansa sa castigi o aventura fabuloasa Intr-o tabara de mediu.

Afla mai multe informatii despre combaterea schimbarilor climatice la http://ec.europa.eu/climateaction.



Startul la Craiova al evenimentelor de informare privind alegerile europarlamentare 2009

In vederea alegerilor europene ce vor avea loc in luna iunie a acestui an, in toate cele 27 de state membre, Biroul de Informare al Parlamentului European in România (BIPE) pregateste diverse activitati de informare a cetatenilor privind rolul si importanta Parlamentului European, precum si importanta participarii la vot a fiecarui cetatean european.

Centrul de informare Europe Direct Craiova sprijina BIPE in vederea organizarii evenimentului "Primul tau vot european" din data de 10 aprilie 2009, orele 11.00 -13.00, care va avea loc la Inspectoratul scolar Judetean Dolj. Va avea loc o intâlnire intre deputati europeni si tinerii cu vârste intre 18 si 20 de ani, care vor vota pentru prima data la alegerile europene din iunie 2009.

Subliniem ca aceste activitati nu au o componenta politica, nu promoveaza unul sau altul dintre mesajele partidelor politice si nici nu se vor substitui campaniei electorale pe care o vor desfasura candidatii ce se vor inscrie in cursa electorala. Rolul acestor activitati de informare va fi complementar mesajului politic, in dorinta de a explica mai bine cetatenilor ce este Parlamentul European si de ce este importanta participarea la alegerile europene. Va asteptam si va multumim anticipat pentru interesul acordat acestui proiect.



Primavara Europeana 2009 - dialog despre viitorul Europei

Lansarea campaniei "Primavara Europeana" de anul acesta, menita sa Incurajeze elevii sa participe la activitati de sensibilizare cu privire la problematicile europene, a avut loc la 25 martie, la Strasbourg. Vicepresedinta Comisiei Europene, Margot Wallström, si Katerina Batzeli, presedinta Comitetului pentru cultura si educatie al Parlamentului European, s-au Intâlnit cu un grup de elevi aflati In vizita la Parlamentul European pentru a marca aceasta ocazie. Evenimentul a avut loc In ajunul alegerilor parlamentare din luna iunie.

"Primavara Europeana" este un eveniment anual organizat de European Schoolnet, o retea formata din 31 de ministere ale educatiei din Europa, fondata de Comisia Europeana. Motto-ul pentru anul acesta este: "Ideile pun In miscare Europa", iar evenimentul este legat de Anul creativitatii si inovarii. Pâna la data de 30 iunie se organizeaza activitati In scoli din toate statele membre si din alte tari europene, inclusiv Norvegia, Bosnia si Hertegovina si Elvetia.

Printre aceste activitati se numara discutii privind Europa cu vorbitorii invitati, discutii on-line cu comisari si cu alte figuri publice europene, dezbateri, concursuri si alte proiecte menite sa stimuleze Intelegerea problematicilor europene.Tinerii sunt invitati sa constituie retele In cadrul unui dialog cu privire la viitorul democratiei In Europa.

"Este o oportunitate extraordinara de a sensibiliza tinerii cu privire la importanta UE si a Parlamentului European – ca viitori alegatori, acestia trebuie sa Isi faca acum cunoscute opiniile cu privire la problemele care sunt importante pentru ei", a declarat Margot Wallström.

"A comunica Europa cetatenilor sai, mai mult, generatiilor celor mai tinere din Europa, elevilor, nu reprezinta doar o prioritate a UE, ci elementul fundamental al agendei pentru viitorul Europei", a declarat Katerina Batzeli. "‹‹Primavara Europeana›› reprezinta o modalitate de a informa societatea scolara, de a o implica si de a o dinamiza astfel Incât sa Isi poata exercita dreptul de a participa la viata democratica a Uniunii."

"Ne asteptam ca tinerii sa dea dovada de mult spirit creator si inovator In modelarea viitorului Europei", a declarat Ján Figel’, comisarul responsabil cu educatia si formarea profesionala. Acesta a participat deja la o discutie on-line cu scolile. "In fiecare an, zeci de mii de tineri europeni participa la programe europene concepute special pentru ei. Accesul la informatii de calitate cu privire la Europa si oportunitatile de a discuta despre viitorul nostru constituie o formare esentiala In ceea ce priveste calitatea de cetatean."

Precedentele campanii "Primavara Europeana" au avut ca teme dialogul intercultural, dezbateri referitoare la viitor si extinderea Uniunii Europene.

Pâna In prezent, peste 4 000 de scoli s-au Inscris pentru a participa la diverse evenimente finantate cu ajutorul resurselor puse la dispozitie prin intermediul site-ului web consacrat proiectului, disponibil In 23 de limbi la adresa: www.springday2009.net

Vorbitorii care doresc sa viziteze o scoala, Isi pot exprima interesul In acest sens la adresa: www.springday2009.net/ww/en/pub/spring2009/misc/back_to_school_apps.cfm

Lista vorbitorilor invitati cuprinde deja peste 30 de membri ai Parlamentului European, trei comisari europeni si o serie de reprezentanti ai autoritatilor nationale si regionale, precum si profesori universitari, experti si studenti, fosti beneficiari ai burselor Erasmus.




Asociatia Mereu pentru Europa organizeaza un concurs care are drept premiu un Apple IPod Touch, cu o capacitate de 8G.

Cine poate participa: oricine
Cum poti castiga: prin colectarea a cat mai multe fise de 2% pentru Asociatia Mereu pentru Europa
De unde descarci formularul 2%: din sectiunea download
Unde depun formularele: contactati-ne

Mai multe detalii despre ce inseamna 2% puteti afla aici

Asociatia Mereu pentru Europa, structura gazda a Centrului de informare Europe Direct Craiova, este una din cele mai active organizatii neguvernamentale care activeaza in sprijinul educatiei.

Craiova se numara printre orasele care a beneficiat in anul 2008 de un Centru de informare EUROPE DIRECT. Structura gazda a acestui centru este Asociatia Mereu pentru Europa.

Pentru ca ne-am respectat obiectivele vom continua sa functionam si in urmatorii 4 ani ca Centru de informare Europe Direct in Craiova. Pe aceasta cale dorim sa multumim celor care ne-au sprijinit in campania "2% pentru educatie" organizata anul trecut.

Pentru a reusi sa ne indeplinim obiectivele pentru urmatorii ani, va rugam sa ne fiti alaturi. Dupa cum bine stiti majoritatea proiectelor europene, sunt cofinantate partial de catre Uniunea Europeana, Centrele Europe Direct sunt sustinute de Comisia Europeana in procent de 50%.

Alaturi de Asociatia Mereu pentru Europa, activitatile Centrului EUROPE DIRECT Craiova au fost si vor fi sustinute de urmatorii parteneri:
- Primaria Municipiului Craiova;
- Universitatea din Craiova;
- Inspectoratul Scolar Judetean Dolj;
- Centrul de excelenta pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, Craiova;

Centrul Europe Direct Craiova a oferit urmatoarele servicii:
1. servicii de informare pe teme generale europene pentru cetateni si pe teme specializate pentru firme, institutii de invatamant, ONG-uri si persoane din mediul rural;
2. servicii de networking in vederea diseminarii informatiei europene printr-un amplu parteneriat public-privat-societate civila in municipiul Craiova si prin reteaua proprie de experti pe teme europene;
3. servicii de colectare si comunicare a reactiilor de la nivel local la nivel de decizie;
4. servicii de suport pentru Reprezentanta Comisiei Europene din Romania la nivelul judetului Dolj.

Din cadrul activitatilor derulate impreuna cu sistemul educational in 2008 amintim:

Distribuirea de materiale informative cu specific european
Pe parcursul anului 2008, ED Craiova a furnizat material informative la mai mult de 200 de scoli din judetul Dolj, dar si din judetele limitrofe. Astfel, elevii si cadrele didactice au beneficiat de materiale informative de calitate in ceea ce priveste sistemul de educatie la nivelul Uniunii Europene, posibilitatea accesarii de fonduri europene pentru educatie si gasirea unui loc de munca in spatiul European.

Parteneriate cu institutii de invatamant
in 2008, Asociatia a incheiat peste 30 de parteneriate cu scoli si licee din judetul Dolj.

Lansare Centru Europe Direct Craiova
Pe 11 Aprilie 2008 s-a lansat oficial Centrul Europe Direct Craiova. Dupa sosirea invitatilor nostri, printre care si inspectorul scolar pe Integrare Europeana, dna prof. Mihaela Brumar, a avut loc prezentarea Centrului Europe Direct Craiova.

Activitatile derulate impreuna cu elevii de la scoli din Craiova si din judet au fost urmatoarele:
- "Licean in Europa" - concursul de cunostinte generale despre Uniunea Europeana, la care au participat cinci echipaje de la liceele: Colegiul National "Stefan Velovan", Colegiul National "Gheorghe Chitu", Colegiul National "Elena Cuza", Gupul Scolar "George Bibescu" si Grupul Scolar "Matei Basarab". Desi competitia a fost stransa, echipajul castigator a fost cel Grupului Scolar "George Bibescu".
- "Se cauta o mascota!" - atelier de pictura in aer liber, la care au participat elevii de la clasele V-VIII, care au trebuit sa deseneze "mascota potrivita" Centrului de informare Europe Direct Craiova.
- "Traditii romanesti in ritm European" – a cuprins cantece si dansuri populare, recitari si gimnastica aerobica. Ne-au incantat cu talentul lor elevi de la scolile: Scoala nr. 35 "I.D. Sarbu, Grupul Scolar "Alexandru Macedonski" Melinesti, Scoala Nr. 14 "Ion Tuculescu", Scoala Nr.32 "Alexandru Macedonski" si Colegiul National "Stefan Velovan".
- Vizitarea Centrului de catre invitatii nostri, elevi, cadre didactice si parinti, care au primit materiale informative si si-au exprimat dorinta de a se reintoarce pentru noi informatii si activitati.

Informare europeana in mediul educational Doljan
Membrii echipei Europe Direct Craiova au participat la patru cercuri ale directorilor de scoli din sistemul preuniversitar.
Au fost distribuite materiale informative si au fost facute prezentari despre fondurile structurale care se adreseaza segmentului educational.
Echipa noastra a fost prezenta la Grupul Scolar “Traian Demetrescu" din Craiova, unde s-a tinut cercul directorilor de licee, grupuri scolare si colegii din Dolj, la Gradinita nr. 45 din Craiova, unde s-a tinut cercul directoarelor de gradinite din Dolj, la Scoala cu cls. I-VIII Radovan si Scoala cu cls. I-VIII Cotofenii din Dos, unde s-au tinut cercurile directorilor din invatamantul primar si gimnazial.

Caravana Europe Direct
In cadrul activitatilor de informare pentru mediul educational si tineret, miercuri, 12 martie 2008, la Colegiul National "Elena Cuza" din Craiova a avut loc o intalnire cu elevi ai clasei a XI-a pentru a li se oferi materiale informative despre UE.

Actiuni ale centrului Europe Direct in perioada 2009-2012

Centrul Europe Direct Craiova isi propune:
- sa continue colaborarea cu scolile si liceele din judetul Dolj
- sa ofere publicului un serviciu de raspuns la intrebari din partea cetatenilor, inclusiv prin redirectionarea catre alte surse de informare specializate, situat intr-un sediu prevazut in mod corespunzator cu indicatoare, direct accesibil si vizibil, cu spatii pentru primirea vizitatorilor, prezentarea documentatiei, lectura, proiectii video, depozitarea materialelor informative si desfasurare de reuniuni;
- sa permita accesul publicului larg la cel putin 3 computere cu conexiune la internet si la echipament IT aferent (imprimanta, copiator, proiector video etc.), si sa ofere acces la materiale informative furnizate de institutiile europene;
- sa foloseasca si sa promoveze in randul publicului: centrul de contact EUROPE DIRECT si serviciile acestuia prin intermediul internetului, al postei electronice si al numarului de telefon cu apelare gratuita 0080067891011, accesibil din cele 27 de state membre, site-urile internet ale institutiilor europene, in special Europa, si bazele de date la care are acces, alte retele de informare si puncte de contact ale institutiilor europene;
- sa contribuie la cresterea capacitatii Comisiei de acoperire a nivelului local prin: raportare regulata si participare in cadrul reuniunilor, permitand astfel Reprezentantei Comisiei sa abordeze mai bine necesitatile locale prin intermediul activitatilor de comunicare pe care le desfasoara, asistenta pentru monitorizarea mass-mediei locale si sprijin in vederea organizarii de evenimente locale, la solicitarea eprezentantei Comisiei;
- sa furnizeze unul sau mai multe dintre urmatoarele tipuri de servicii: organizare de evenimente si/sau realizare de produse de informare pentru publicul general (de exemplu, conferinte, targuri, publicatii, produse audiovizuale etc.);
- sa organizeze evenimente si/sau sa realizeze produse de informare pentru grupurile tinta specifice (de exemplu, grupuri scolare/de tineri, antreprenori, agricultori, aplicanti in cadrul proiectelor finantate de UE etc.);
- sa organizeze evenimente si sa realizeze activitati de lucru in retea pentru multiplicatori si partile interesate din sectorul institutional (de exemplu, alte centre EUROPE DIRECT, retele ale Comisiei, Biroul de informare al Parlamentului European, membri ai Parlamentului European, autoritati locale, ONG-uri, alti vectori de informare activi etc.);
- sa organizeze evenimente si sa dezvolte activitati de cooperare cu mass-media locala si regionala (de exemplu, concursuri pentru jurnalisti, programe radio/TV de profil, articole publicate regulat in presa scrisa etc.).



Cum puteti reduce consumului de carburant si emisiile de CO2 ale autoturismelor

Echilibrul natural al gazelor din atmosfera mentinut timp de milioane de ani este periclitat astazi de activitatea omului. Unul din pericole este efectul de sera. Atmosfera Pamantului permite patrunderea razelor solare pentru a incalzi pamantul, dar in acelasi timp, unele gaze componente ale atmosferei retin o parte din caldura reflectata de suprafata pamantului, actionanad asemenea unei sere, din acest motiv numindu-se efect de sera.

Gazele din atmosfera care sunt responsabile pentru efectul de sera sunt: dioxidul de carbon, metanul, oxidul de azot, ozonul, vaporii de apa, toate prezente pe cale naturala. Ca urmare a activitatii omului, cresterea proportiei acestor gaze cu efect de sera, conduce la retinerea unei cantitati de caldura mai mare si intreg Pamantul devine mai cald. Din acest motiv in secolul trecut temperature medie globala a crescut cu 0,5oC. Oamenii de stiinta sunt de parere ca temperatura medie globala va continua sa creasca, o dublare a concentratiei gazelor cu efect de sera putand conduce la o crestere a temperaturii cu pana la 4,5oC. Avand in vedere ca diferenta dintre ultima epoca glaciara si zilele noastre este de numai 4oC, sunt greu de imaginat urmarile catastrofale ale acestei cresteri de temperature apparent minora. Aceasta va duce la schimbarea conditiilor climatice, prin urmare, la schimbarea conditiilor pentru dezvoltarea agriculturii. Desi pentru unele regiuni de pe Pamant, ca desertul Sahara sau Siberia ar putea induce efecte benefice, pentru alte regiuni ar putea cauza efecte negative.

Dioxidul de carbon (CO2) este principalul gaz cu efect de sera responsabil pentru incalzirea Pamantului.

Pentru reducerea acestui efect este necesar sa utilizam autoturisme cu randamente energetic cat mai mari, consumuri de carburant si emisii poluante cat mai mici. Consumul de carburant si emisiile de CO2 ale unui autoturism depind nu numai de randamentul sau energetic, ci si de comportamentul la volan si alti factori care nu sunt de natura tehnica.

Pentru reducerea consumului de carburant si emisiilor de CO2 ale autoturismelor se recomanda:
• intretinerea tehnica corespunzatoare a autoturismului la ateliere specializate, pastrarea performantelor initiale prin interventii la timp la anumite subansamble ale autoturismului. Efectuarea schimbului de ulei si a filtrului de ulei la timp si de calitate corespunzatoare;
• sa se circule cu presiunea in pneuri la valorile indicate de constructor; aceste valori pot fi marite cu 15% cand se circula foarte mult pe autostrazi. Scaderea presiunii in pneuri conduce la cresterea rezistentei la inaintare si la uzura lor mai rapida. S-a constatat ca la o scadere cu 0,5 bar a presiunii pneurilor are loc o crestere a consumului de carburant cu 10%-15%. Din acest motiv este necesar ca periodic sa se verifice presiunea si starea pneurilor;
• sa nu se circule atasand inutil pe exteriorul autoturismului portbagaje sau alte elemente. Acestea conduc la cresterea rezistentei aerodinamice a autoturismului si un consum de energie suplimentar. Circulatia cu geamurile deschise conduce de asemenea la cresterea rezistentei aerodinamice a autoturismului;
• sa nu se incarce portbagajul autoturismului cu sarcini inutile deoarece acestea maresc solicitarea motorului;
• sa nu se circule cu viteza peste viteza legala. Circuland cu o viteza mai mica (viteza economica) se pot realiza parcursuri mai mari cu acelasi consum de carburant;
• dupa pornirea motorului, cand acesta este rece, este indicat sa se circule cu viteze moderate in primii kilometri pana cand se incalzeste motorul. Uleiul din motor fiind rece, vascozitatea acestuia este mare, iar rezistenta intampinata de piesele in miscare relativa este mare, deci randamentul motorului este scazut. Randamentul motorului este mare cand motorul este cald;
• folosirea corecta a cutiei de viteze. Folosirea incorecta a treptelor de viteza si respective a turatiei motorului, provoaca o crestere sensibila a consumului de carburant. Se recomanda sa se circule la regimurile economice, acelerand fara socuri (turatia motorului fiind in limite rezonabile);
• avand in vedere faptul ca 30%-40% din parcursul autoturismelor se realizeaza in conditii de circulatie urbana se recomanda: · la culoarea rosie a semaforului sa nu se accelereze ca la “curse" in asteptarea culorii verzi;
· la pornire se accelereaza progresiv apasand cu blandete pedala de acceleratie;
· trebuie folosite toate teptele cutiei de viteze fara a depasi 2/3 din viteza maxima a fiecareia dintre ele;
• la apropierea de un obstacol se ridica piciorul de pe pedala de acceleratie, reducandu-se viteza progresiv prin utilizarea franei de motor in treapta de viteza din acel moment, frana de serviciu fiind utilizata cat mai tarziu.



Alegeri Europene 2009 - lansare website

Site-ul dedicat alegerilor europene, www.europarl.europa.eu/elections2009/default.htm?language=ro (inclus in pagina de internet actuala a PE si operational in perioada ianuarie-iunie 2009) este structurat in patru sectiuni - a se vedea mai jos. Site-ul mai include articole relevante pentru alegerile europene, elaborate de Serviciul de Presa: sectiunea Perspectiva nationala ofera informatii de background despre alegeri, relevante din punct de vedere national. Teme majore trece in revista realizarile Parlamentului European in materie de legislatie, in cursul mandatului 2004-2009. in perspectiva contine scurte informatii legate de dosarele ce urmeaza a fi adoptate de PE pana la alegerile europene din iunie 2009.

27 de tari un singur tur de scrutin: o harta interactiva cu cele 27 de state membre, continand date relevante pentru fiecare tara, inclusiv legea electorala.

De ce sa votam?: Aici veti gasi 10 motive pentru a merge la vot, un modul special cu fotografiile si profilurile membrilor PE si o platforma de discutie in care cetatenii pot dezbate o chestiune online.

De la o legislatura la alta: Compozitia Parlamentului European in perioada 2004-2009 (numarul deputatilor in functie de nationalitate si apartenenta la un grup politic), articole referitoare la subiectele majore dina ceasta perioada, precum si teme ce se vor afla pe agenda europarlamentarilor in mandatul legislativ 2009-2024.

Sursa: Biroul de Informare al Parlamentului European in Romania



Directia Generala pentru Intreprinderi si Industrie a Comisiei Europene va organiza in perioada 6-14 Mai 2009 prima saptamana europeana a IMM-urilor "European SME Week". Mai multe detalii gasiti pe site-ul oficial al evenimentului: ec.europa.eu/enterprise/policy/entrepreneurship/sme-week/index_ro.htm



Tineri din Craiova, informati-va!

Incepand din ianuarie, asociatia "Mereu pentru Europa" este punct local de informare Eurodesk. Eurodesk este un serviciu informativ care raspunde solicitarilor celor interesati si faciliteaza gratuit accesul la informatii europene de interes pentru tineri si cei care lucreaza cu tinerii in aproape 30 de tari europene. Europa nu duce lipsa de oportunitati, dar ca sa beneficiezi de ele, trebuie sa ai informatii corecte. Serviciul Eurodesk este gata sa te ajute sa dai un sens Europei, oferindu-ti informatia pe care o vrei, exact atunci cand iti trebuie. Eurodesk nu este doar un alt serviciu online: partenerii Eurodesk iti pot prezenta diversele oportunitati care ti s-ar potrivi - in cazul in care iti doresti sa studiezi, sa muncesti, sa participi la un schimb de tineret, sa fii voluntar european sau sa calatoresti intr-o alta tara europeana - si iti vor arata care sunt urmatorii pasi pe care trebuie sa-i urmezi. Aceasta inseamna ca te putem ajuta sa-ti gasesti o cazare ieftina in Tallin, in Estonia, un curs de limba in Amsterdam sau un grup de tineri pasionati de arta cu care sa faci un schimb in cadrul programului Tineret in Actiune.
In Romania, Serviciul Eurodesk functioneaza in cadrul Agentiei Nationale pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale.

Ce facem?
Oricare ar fi intrebarea...incepe cu noi! Punctul de informare pentru tineret Eurodesk primeste si informeaza publicul din Craiova, furnizandu-i informatii europene si nationale, referitoare la programe europene de finantare, organizatii si structuri la nivel european si national, resurse (cataloage, brosuri, tiparituri) europene si nationale, precum si informatii privind mobilitatea.

Unde ne gasiti?
Functionam in cadrul Centrului de informare Europe Direct Craiova din cart. Rovine, str. Nicolae Julea, nr.3, cod 200811 (in incinta scolii nr.35 "I.D.Sarbu"). Dispunem de echipamente performante de ultima generatie:fax, xerox,imprimanta, computer conectat la internet de mare viteza.

Cand ne gasiti?
Programul va fi publicat pe site-ul www.mpe.ro la inceputul lunii ianuarie.

Ce va oferim?
Raspundem la orice intrebare legata de organizatii de tineret, oferte de munca in strainatate, programe de finantare cu parteneri europeni, schimburi de tineret, stagii de practica in strainatate, burse de studiu in tarile europene, etc. De asemenea oferim publicatii editate de Comisia Europeana cu privire la oportunitatile aparute in tarile europene pentru tinerii interesati.

Cine suntem?
In cadrul punctului local exista doi operatori, Irina si Adrian, instruiti de catre partenerul national Eurodesk, gata sa raspunda la oricare intrebare adresata.

Telefon fix: 0351 176824
Fax: 0351 176825
E-mail: mpe@eurodesk.eu
Persoane de contact:
Irina Ciocirlan – 0768 374243;
Adrian Preda – 0766 292263;



Linz si Vilnius - capitale culturale europene in 2009

Linz (Austria) si Vilnius (Lituania) vor fi cele doua noi capitale culturale europene in 2009. Orasul Linz va marca inceperea proiectului european prin trei zile de festivitati, cu muzica electronica si traditii gastronomice, in timp ce locuitorii si vizitatorii orasului Vilnius vor fi martorii unui spectacol de dans, sunet si lumina, in ultima noapte a lunii decembrie.

Cu ocazia lansarii programului "Vilnius – capitala culturala europeana 2009" si a inaugurarii evenimentelor sub egida "Mileniu in Lituania", in ajunul anului 2009, spectatorii din zona centrala a orasului vor fi martorii unui proiect de muzica si dans modern marca @Hoffman_Spragtukas, urmat de un spectacol de sunet si lumina special creat pentru Lituania de Gert Hof, faimosul artist de talie mondiala in ce priveste jocurile de lumini.

Orasul Linz va marca, la randul sau, debutul proiectului cultural european prin trei zile de festivitati. Institutiile culturale ale orasului, precum si barurile si restaurantele isi vor deschide portile pentru o numaratoare inversa presarata cu traditii culinare. La miezul noptii, 500 de solisti din Austria Superioara, cu sprijinul corului britanic The Shout, vor intona peste Donaupark lucrarea "Racheta Simfonica" (Rocket Symphony), compusa de Orlando Gough si produsa de Tom Ryser, in timp ce a doua zi a anului doua zi a anului va fi dedicata manifestarilor artistice electronice si primului cartier al capitalei culturale europene.

Orasele desemnate capitale culturale europene, in ultimii ani, sunt:

2003: Graz (Austria);
2004: Genova (Italia), Lille (Franta);
2005: Cork (Irlanda);
2006: Patras (Grecia);
2007: Luxemburg si regiunea inconjuratoare (Luxemburg), Sibiu (Romania);
2008: Liverpool (Marea Britanie), Stavanger (Norvegia).

Programul Capitala culturala europeana a fost initiat de Consiliul de Ministri ai Culturii din Uniunea Europeana, la 13 iunie 1985, la initiativa Melinei Mercouri, ministrul grec al culturii la vremea respectiva, cu scopul de a apropia popoarele Europei si de a promova dezvoltarea culturii.

Pentru mai multe informatii accesati:

Pagina de internet a orasului Linz, capitala culturala europeana 2009
Pagina de internet a orasului Vilnius, capitala culturala europeana 2009

Sursa: www.euractiv.ro



2009 – Anul European al Creativitatii si Inovarii

Presedentia ceha a Uniunii Europene si Comisia Europeana vor lansa oficial miercuri, 7 ianuarie 2009, Anul European al Creativitatii si Inovarii 2009.


Anul European al Creativitatii si Inovarii isi propune sa creasca gradul de constientizare asupra importantei creativitatii si inovarii pentru dezvoltarea personala, sociala si economica, sa disemineze bunele practici, sa stimuleze educatia si cercetarea si sa promoveze dezbaterile si dezvoltarea politicilor in domeniu.

Anul se adreseaza unui spectru larg de teme conexe, cum ar fi: - promovarea creativitatii artistice si a altor forme de creativitate in cadrul sistemelor de educatie prescolara, primara si secundara, profesionala, inclusiv educatia non-formala si informala;
- sprijinirea formelor de exprimare creativa in randul cetatenilor;
- promovarea diversitatii culturale ca sursa a creativitatii si inovarii;
- utilizarea tehnologiei informatiei si comunicatiei ca mediu pentru forme creative de auto-exprimare;
- promovarea unei mentalitati active si inovatoare prin matematica, stiinta si tehnologie;
- dezvoltarea unei mai largi intelegeri a procesului de inovare si a unei atitudini antreprenoriale ca cerinte pentru prosperitate continua;
- promovarea inovarii ca o cale catre dezvoltarea durabila;
- sustinerea strategiilor locale si regionale de dezvoltare bazate pe creativitate si inovare;
- promovarea activitatilor industriale care incorporeaza designul, prin combinarea aspectelor estetice si economice;
- inovare in serviciile publice si private.



Asociatia Mereu pentru Europa, structura gazda a Centrului de informare Europe Direct Craiova, va derula pe parcursul anului 2009 o serie de activitati care vor promova Anul European al Creativitatii si Inovarii: oferirea de materiale informative specifice, organizarea de activitati in scoli, licee si universitati in vederea sprijinirii creativitatii si inovarii in randul tinerilor, informarea publicului larg etc.



Alegeri europene - 33 Membri ai Parlamentului European din Romania

La nivel european anul 2009 va fi dominat de un eveniment democratic marcant: alegerile pentru Parlamentul European. Pentru a saptea oara in istoria de 50 ani a Parlamentului, in perioada 4-7 iunie 2009, vor avea loc alegeri directe in toate statele membre. Cetatenii romani vor vota la 7 iunie 33 deputati europeni din numarul total 736.

Alegerile vor avea loc simultan in toate cele 27 state membre UE, oferind 375 milioane de cetateni europeni cu drept de vot posibilitatea de a decide asupra politicilor la nivel european.

Avand in vedere ca procesul de ratificare al Tratatului de la Lisabona cel mai probabil nu se va incheia pana la alegerile europene, baza legala cu privire la componenta Parlamentului European va fi Tratatul de la Nisa, potrivit caruia numarul membrilor Parlamentului European va fi redus la 736. in urma alegerilor europene din 7 iunie 2009, 33 locuri vor reveni membrilor Parlamentul European din Romania. De mentionat ca, pentru desfasurarea alegerilor europene in data de 7 iunie, guvernul Romaniei va lua o decizie oficiala in acest sens.

in perioada dintre ianuarie 2007 si iunie 2009, conform prevederilor din Actul de aderare al Romaniei si Bulgariei la UE, numarul deputatilor in Parlamentul European este 785, dintre care 35 deputati europeni provin din Romania, acestia fiind desemnati in urma primelor alegeri europene organizate la 25 noiembrie 2007.

Consiliul European din 11-12 decembrie 2008 a adoptat urmatoarea declaratie:

"Tratatul de la Lisabona - Masuri tranzitorii privind componenta Parlamentului European

in eventualitatea in care Tratatul de la Lisabona ar intra in vigoare dupa alegerile europene din iunie 2009, vor fi adoptate cat mai repede posibil masuri tranzitorii, in conformitate cu procedurile legale necesare, in scopul de a creste, pana la sfarsitul mandatului parlamentar 2009-2014, in conformitate cu cifrele prevazute in cadrul Conferintei interguvernamentale care a aprobat Tratatul de la Lisabona, numarul de deputati europeni ai celor douasprezece state membre pentru care s-a stabilit aceasta crestere. Prin urmare, numarul total de deputati europeni va creste de la 736 la 754 pana la sfarsitul mandatului parlamentar 2009-2014. Obiectivul este ca aceasta modificare sa intre in vigoare, daca este posibil, in cursul anului 2010."

Numarul de 754 se datoreaza faptului ca la alegerile din iunie 2009 vor candida 99 deputati germani conform prevederile Tratatului de la Nisa, in timp ce Tratatul de la Lisabona prevede un numar maxim 751 membri ai Parlamentului European (750 deputati plus presedintele Parlamentului European).

in cadrul prezentarii la Parlamentul European a concluziilor Consiliului European, presedintele Frantei Nicolas Sarkozy a indicat ca, o data cu viitoarea aderare a Croatiei la UE, care va avea loc probabil in 2010 sau 2011, in functie de negocierile de aderare, s-ar putea include in Actul de aderare aceasta depasire provizorie a plafonului de 751, similar cum s-a procedat cu ocazia aderarii Bulgariei si a Romaniei la Uniunea Europeana.

Sursa: Parlamentul European



Economie prin gesturi simple

10 sfaturi pentru economia dvs. de energie:

1. Reglati cu atentie temperatura in casa dumneavoastra. Temperatura recomandata este in jur de 19-20 grade Celsius in sufragerie, 17-18 in dormitoare si 22 in baie. Un singur grad in plus poate sa va mareasca consumul cu 7%.

2. Nu incalziti camerele in care nu locuiti! De ce sa incalziti in exces o camera care nu este ocupata permanent? Programati-va caloriferele la o temperatura mai scazuta in aceste camere.

3. Aveti grija la difuzarea caldurii: evitati sa plasati caloriferele in spatele unui obiect de mobilier sau sa il inconjurati de obiecte. Daca observati ca in partea de sus, caloriferele raman reci, purjati-le pentru a beneficia de toata caldura emanata de acestea.

4. Utilizati robinete de apa calda care permit reglarea temperaturii. Veti evita pierderile de apa si, implicit, de energie.
5. inlocuiti baile cu dusuri pentru a reduce pana la de trei ori consumul de apa si, implicit, de gaze utilizate pentru a incalzi apa.

6. Alegeti o instalatie economica de dus. Veti realiza economii de apa si de energie.

7. Iarna, daca plecati de acasa mai putin de 2 zile, fixati temperatura la 3 sau 4 grade Celsius. Daca lipsiti mai mult de doua zile si aveti robineti termostatici, nu inchideti caloriferele, reglati-le temperatura, cu 1-2 grade Celsius mai jos.
8. Pe timpul verii, inchideti caloriferele si reglati temperatura apei calde utilizate la un nivel mai scazut.

9. Izolati-va termic locuinta! Poti obtine economii substantiale de energie prin izolarea termica a peretilor exteriori. Realizand o izolatie termica corespunzatoare a elementelor de inchidere ale constructiei, energia necesara incalzirii spatiului respectiv scade.

10. Curatati cu atentie aragazul! Trebuie sa fie vizibila o flacara prin fiecare orificiu al ochiului de gatit. Asigurati-va, astfel, ca utilizati cantitatea optima de gaze.

Sursa: www.distrigazsud.ro



PHRALIPEN

Asociatia Mereu pentru Europa deruleaza in perioada mai 2008 - aprilie 2009 proiectul PHRALIPEN - Campanie de constientizare si suport pentru 9 comunitati ROMA din Municipiul Craiova in vederea combaterii discriminarii si inegalitatii pe piata muncii.

Acesta se adreseaza persoanelor de etnie roma din comunitatile: Fata Luncii - Hanu Rosu, Catargiu, Popoveni, Drumul Apelor, Romanesti, Mofleni, Facai, Eliza Opran, Brestei.

In cadrul proiectului: - vor fi infiintate 3 Centre Comunitare pentru Consiliere in domeniul pietei muncii in scolile nr.13, nr.25 si nr.26;
- se vor derula vizite la firmele din regiune;
- vor fi organizate caravane in comunitati;
- se vor efectua sondaje de opinie in randul cetatenilor de etnie roma.



Site-ul proiectului: phralipen.eubiz.ro



TINERI

Liceul de Informatica "Stefan Odobleja" Craiova, deruleaza in parteneriat cu Asociatia Mereu pentru Europa si Directia Judeteana de Asistenta Sociala si Protectia Drepturilor Copilului proiectul Phare CES-DRU MIS 2006: Curs de calificare pentru tinerii peste 18 ani care parasesc sistemul de protectie a statului in meseria de operator introducere, validare si prelucrare date – TINERI.

Proiectul isi propune sprijinirea integrarii socio-profesionale a 26 de tineri din Craiova si Dranic, care au fost institutionalizati pana la varsta de 18 ani si care au parasit sau se pregatesc sa paraseasca sistemul de state privind protectia copilului, prin organizarea unui curs de calificare, nivel II, in meseria de operator introducere, validare si prelucrare date pe parcursul a 6 luni, in localitatea Craiova.

Site proiect: www.cursuritineri.ro



Micul cetatean european – editia a III-a

Asociatia "Mereu pentru Europa", structura gazda a Centrului Europe Direct Craiova in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean Dolj, organizeaza VINERI, 09 MAI 2008, incepand cu ora 11.00, in cadrul proiectului "Micul cetatean european" activitati cultural artistice dedicate Zilei Europei in mai multe institutii de invatamant din Craiova.

Agenda zilei: - 11.00 – Grupul Scolar "George Bibescu" – Concurs pe teme europene pentru liceeni.
- 15.00 – Scoala cu clasele I-VIII nr. 14 "Ion Tuculescu" – Ateliere de creatie (desene pe asfalt, graffiti, desen mural, modelare in lut, confectionare zmee) pentru elevii din invatamantul gimnazial.
- Caravana Europe Direct – distribuire de materiale informative pe teme europene oferite de catre Centrul Europe Direct Craiova in unitati de invatamant din Dolj, in vederea amenajarii unor puncte de informare europeana.



Consultare prin internet privind viitorul programului "Furnizarea de alimente persoanelor celor mai defavorizate" – deschisa pana pe data de 14 mai 2008

Organizatiile caritabile, administratiile publice, ONG-urile, ca si publicul larg, sunt invitati sa isi exprime opinia si sa contribuie la consultarea prin internet privind programul Uniunii Europene de distribuire gratuita de alimente pentru cetatenii europeni defavorizati.

Actiunea de distribuire de alimente gratuite catre persoanele cele mai defavorizate din Comunitate a fost lansata in iarna deosebit de geroasa 1986-1987, cand stocurile excedentare de produse alimentare ale Comunitatii Europene au fost trimise organizatiilor caritabile din statele membre pentru a fi distribuite persoanelor nevoiase. Ca rezultat al reactiilor pozitive, aceasta masura a fost oficializata.

Ca urmare a procesului de reformare a PAC, stocurile de interventie pe care se baza programul devin din ce in ce mai mult de domeniul trecutului, generand necesitatea examinarii altor optiuni pentru viitorul programului. Pentru a obtine o diversitate cat mai mare de contributii, se doreste aflarea punctelor de vedere ale organizatiilor caritabile, administratiilor publice si organizatiilor neguvernamentale vizate, precum si opinia publicului general.

Pe parcursul procesului de evaluare, care trebuie sa se incheie pana in iunie 2008, vor avea loc o serie de consultari si reuniuni. Scopul acestui chestionar on-line este de a obtine raspunsurile publicului larg la un numar de intrebari-cheie. Chestionarul se adreseaza tuturor. Rezultatele acestei consultari vor fi luate in considerare de catre Comisie in momentul realizarii Evaluarii impactului si a Propunerii privind viitorul acestui program.

Pe website-ul dedicat persoanelor celor mai defavorizate va fi publicata o sinteza a rezultatelor. Toate organizatiile sau persoanele care doresc sa formuleze comentarii mai detaliate despre acest program si despre viitorul sau sunt rugate sa le trimita la adresa urmatoare: Most.Deprived.Persons@ec.europa.eu

Click aici pentru a participa la consultarea prin internet privind viitorul programului "Furnizarea de alimente persoanelor celor mai defavorizate".



Parteneri


  ucv     ISJ


 


MPE © 2014